Absolveţii de liceu vor ori să urmeze studii superioare - 84%, ori să plece din ţară - 7%. Iar dintre cei care pleacă, cei mai mulţi nici nu vor să se mai întoarcă prea curând acasă. Jumătate din cei care pleacă optează pentru această variantă ca să se apropie de familie. Alţi aproape 40% urmăresc un câştig financiar şi 10% doresc să cunoască stilul de viaţă din alte ţări. Numai circa 6% dintre absolvenţi vor să se angajeze în România la finalizarea liceului.
În alegerea facultăţii sau a şcolii postliceale, cele mai urmărite domenii sunt: tehnic - 13%, economic - 16%, medico-sanitar - 17%, poliţie - 8%, Drept - 8%, Armată 5%. Numai 4% dintre respondenţi urmăresc să-şi construiască o carieră în educaţie sau în domeniul social.
Aproape 40% dintre elevi urmăresc o anumită profesie datorită aptitudinilor şi intereselor personale, iar 35% urmăresc şi perspectiva financiară. Numai 10% dintre elevi vor să meargă la facultate doar pentru a dobândi statutul de student. În alegerile pe care le fac tinerii se consultă în primul rând cu părinţii şi apoi cu prietenii şi colegii.
Sunt concluziile unui studiu realizat în liceele din judeţul Brăila, pe un eşantion de 1.207 elevi din clasele a XII-a. Specialiştii care l-au realizat menţionează că este de apreciat dorinţa tinerilor de a-şi continua studiile, însă, având în vedere numărul foarte mare de tineri care vor să urmeze cursurile superioare, este de aşteptat ca o parte dintre ei să nu-şi fi evaluat realist potenţialul. Faptul că mulţi elevi sunt confuzi în ceea ce priveşte cariera şi potenţialul lor este subliniat şi de faptul că ei nu fac diferenţa între universitate şi facultate. Din studiu s-a mai desprins şi concluzia că tinerii deţin informaţii cu privire la piaţa locală a forţei de muncă.
Centralizarea finală şi redactarea raportului de cercetare a fost realizată de profesorii psihologi: Cristina Nazare, Adrian Vasile, Vasilica Vargă, coordonaţi de profesorii Rodica Popa şi Marian Cloşcă.