* totuși, scade un pic intravilanul din zona zero a municipiului, de la 770 lei/mp în 2017, la 750 lei/mp anul acesta * la fel și pentru Vădeni: de la 28 lei/mp, la 25 lei/mp * în rest, cotațiile din județ rămân în linii mari la nivelul de anul trecut * la Chiscani, Vărsătura și Lacu Sărat, de exemplu, cotațiile sunt neschimbate, la 90 lei/mp
În primele episoade au fost prezentate prețurile informative în funcție de care se fac actele notariale pentru apartamente, case și spații comerciale atât în municipiu, cât și județ. În ediția de astăzi vă prezentăm tabelele cuprinzând cotațiile pentru terenurile intravilane din municipiul Brăila, orașul Ianca, plus satele arondate Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (BCPI) Brăila și, de asemenea, cotațiile aferente terenurilor intravilane arondate oficiilor de cadastru Însurăței și Făurei. În edițiile viitoare, vom încheia seria informărilor privind valorile de circulație ale imobilelor în municipiul și județul nostru cu trenurile extravilane.
Potrivit Codului Fiscal, Camerele notarilor publici își actualizează, de obicei o dată pe an, expertizele privind valoarea de circulație a bunurilor imobile care vor fi comunicate la direcțiile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, precum și la oficiile de Cadastru. Lucrarea de specialitate din acest an este semnată de evaluatorii Ion Marcel și Dinu Valerica, care au reactualizat prețurile de referință pentru apartamente și terenuri ce pot face obiectul unor contracte de vânzare - cumpărare, prețuri în funcție de care vor fi încasate taxele notariale de timbru. Ca de fiecare dată, facem precizarea că indiferent dacă cetățenii tranzacționează bunurile cu prețuri sub limitele prevăzute de lista amintită, aceștia vor fi taxați, la notariat, când vor înregistra tranzacția, în funcție de prețurile informative conținute în documentul pus la dispoziția notarilor. În cazul tranzacțiilor la valori mai mari decât prețul de referință, în mod evident, taxarea se va face la valoarea cu care se declară încheiată tranzacția.
Revenind la cotațiile vialabile pe anul în curs, metrul pătrat de teren în zona 0 a municipiului scade ca evaluare cu 20 lei/mp comparativ cu anul trecut, ajungând la 750 lei/mp (770 lei/mp în 2017 și 700 lei/mp în 2016), în timp ce la zona 1 cotația se menține la 625 lei/mp, la fel ca și în 2017 (550 lei/mp în 2016) și la 470 lei/mp în cazul terenurilor intravilane din zona 2 a municipiului (400 lei/mp, în 2016). Mai departe, în zona 3 plus cartierul Minerva, cotația este de 320 lei/mp, și mai nou este introdus acum și terenul din cartierul SITAS evaluat la 150 lei/mp.
Tot în stagnare sunt și cotațiile în cazul trenurilor intravilane din județ. De exemplu, dacă discutăm de zona periurbană, un metru pătrat de teren situat în Chiscani, Vărsătura sau Lacu Sărat valoarea de circulație este de 90 lei/mp. O altă zonă interesantă pentru brăileni, este cea de la Cazasu unde cotația este de 70 lei/mp, în timp ce în zona Siliștea cotația valabilă anul acesta este de 16 lei/mp (la fel ca și anul trecut) în comună și 8 lei/mp în satele arondate. O ușoară descreștere apare totuși pentru intravilanele din Vădeni, unde acum avem o cotație de 25 lei/mp față de 28 lei/mp în 2017.
Prețurile exacte pe zone din municipiu, orașe, comune și sate, le găsiți în ediția print de astăzi a cotidianului "Obiectiv". (Vom reveni)