Preţul gazelor se menţine. Calendarul de liberalizare, suspendat timp de nouă luni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preţul gazelor se menţine. Calendarul de liberalizare, suspendat timp de nouă luni

Calendarul de liberalizare a preţurilor la gaze ar urma să se suspende până în martie anul viitor, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Energiei. Astfel, preţul gazelor din producţia internă pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică va rămâne la nivelul de 60 lei/MWh, cât este în prezent. Dacă s-ar fi aplicat calendarul, preţul gazelor furnizate consumatorilor casnici ar fi crescut, de exemplu, la 66 lei/MWh, chiar de la la 1 iulie anul curent.
Potrivit proiectului, până la 1 martie 2017, ANRE va efectua o analiză asupra preţului. "Preţul scăzut al gazului natural în Europa (nivelul estimat pentru perioada iunie-august 2016 este de 63 lei/MWh) probabil că va ajunge în curând sub nivelul celui reglementat în România; conform calendarului de reglementare, preţul reglementat ar urma să crească la 66 lei/MWh de la 1 iulie 2016, faţă de 60 lei/MWh în prezent. O situaţie în care preţul reglementat este mai mare decât preţul gazului natural de import ar fi inedită, eliminând raţiunea preţului reglementat, cel puţin pentru perioada în care persistă această situaţie, cu implicaţii asupra activităţii autorităţii de reglementare şi a tuturor actorilor din piaţă", se arată într-un raport al sesiunii de lucru "Petrol şi Gaze Naturale", desfăşurate pe 11 martie 2016, la Ministerul Energiei.
ANRE consideră că acum este un moment favorabil liberalizării totale a preţurilor la gazele naturale livrate consumatorilor casnici, însă este incertă evoluţia preţurilor începând din această iarnă. Mai exact, sunt posibile creşteri importante ale preţurilor începând cu anul viitor. În aceste condiţii, o liberalizare totală acum, când preţurile pe piaţa internaţională sunt mici, ar fi riscantă pentru consumatorii casnici. Astfel, s-a ajuns la varianta îngheţării preţurilor până în primăvara anului viitor.
Calendarul de liberalizare presupune o creştere treptată a preţurilor până se ajunge la nivelul celor de pe piaţa internaţională. Pentru consumatorii industriali, piaţa este total liberalizată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro