Preşedintele poate fi demis mai uşor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preşedintele poate fi demis mai uşor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 187 de voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi 5 abţineri, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne.
Proiectul schimbă condiţia de validare a referendumului de demitere a preşedintelui din întrunirea votului majorităţii alegătorilor înscrişi în listele electorale în votul majorităţii celor prezenţi la urne.
Proiectul de lege a fost criticat de reprezentanţii PDL, la momentul dezbaterilor, liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, precizând, luni, că USL încearcă să impună un regim diferenţiat de demitere a aleşilor, în condiţiile în care primarii şi preşedinţii de consilii judeţene pot fi demişi cu jumătate plus unu din cei înscrişi în listele electorale.
"Propunerea dumneavoastră nu are decât un singur sens, vreţi să declanşaţi prodecura de suspendare a preşedintelui (...) Dacă o facem numai şi numai de dragul de a ne răzbuna pe cineva, roata istoriei se întoarce", a spus Toader.
Pe de altă parte, viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a susţinut că "în momentul în care preşedintele României este ales cu jumătate plus unu din cei prezenţi la vot, la fel trebuie să şi plece".
"E o vorbă românească, că de ce ţi-e teamă nu scapi, probabil că dumeavoastră nu o să scăpaţi, o să scăpăm noi de Traian Băsescu", le-a spus Nicolăescu democrat-liberalilor prezenţi la dezbateri.
La rândul său, deputatul PSD, Mircea Duşa a susţinut că legislaţia în vigoare prevedere că demiterea aleşilor locali precum primarii şi preşedinţii de consilii judeţene se realizează cu votul majorităţii celor prezenţi la vot.
La şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost prezent şi premierul Victor Ponta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro