Preşedintele Klaus Iohannis a PROMULGAT legea antifumat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preşedintele Klaus Iohannis a PROMULGAT legea antifumat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care interzice fumatul în spaţiile publice, la două zile după ce judecătorii CCR au decis că actul normativ este constituţional.

'Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 29 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun', a anunţat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Legea antifumat este constituţională, au decis miercuri judecătorii CCR în unanimitate, respingând sesizarea formulată de 33 de senatori, care au susţinut că, prin definirea spaţiului public închis, acest act normativ introduce o formă de discriminare.

Conform legii adoptate de Camera Deputaţilor, fumatul este interzis în "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".

De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.

Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: "Cameră pentru fumat", "Loc pentru fumat".

Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro