Preşedintele iranian Hassan Rohani a îndemnat marţi la deschiderea unui nou capitol în relaţiile dintre Republica islamică şi România, prin extinderea relaţiilor politice, economice şi culturale, relatează cotidianul Teheran Times în pagina electronică.
Potrivit publicaţiei, Rohani a apreciat în cadrul unei întâlniri cu şeful diplomaţiei române Lazăr Comănescu marţi, la Teheran, că este esenţială o extindere a cooperării şi interacţiunii economice în special în sfera energiei.
Preşedintele iranian a insistat asupra existenţei unor oportunităţi multiple care, în opinia sa, ar trebui folosite în vederea extinderii relaţiilor iraniano-române.
El a subliniat importanţa unei consolidări a relaţiilor în domeniile culturii şi turismului.