Preşedintele indonezian trebuie să semneze cererea de extrădare a lui Nicolae Popa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preşedintele indonezian trebuie să semneze cererea de extrădare a lui Nicolae Popa

Preşedintele Indoneziei va primi un proiect de decret prin care va trebui să aprobe extrădarea lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani închisoare în dosarul FNI, după ce justiţia de la Jakarta a hotărât definitiv, miercuri, că cetăţeanul român poate fi extrădat.
Justiţia indoneziană a hotărât miercuri că se poate da curs cererii de extrădare formulate de autorităţile române privindu-l pe cetăţeanul român Popa Nicolae, iar legea indoneziană nu prevede posibilitatea unui apel la sentinţa pronunţată miercuri, a anunţat MAE.
Ca urmare a acestei hotărâri definitive, părţile implicate în procedura extrădării se reunesc pentru întocmirea proiectului de decret care va fi înaintat Preşedintelui Indoneziei spre aprobare.
Ministerul Justiţiei reprezintă autoritatea centrală prin intermediul căreia sunt transmise cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, având ca obiect extrădarea şi transferarea persoanelor condamnate, precizează MAE.
La sfârşitul lunii noiembrie, cotidianul Jakarta Globe anunţa că Nicolae Popa va fi extrădat în decembrie.
"Într-o discuţie telefonică, joi (25 noiembrie 2010 - n.r.), între şeful Poliţiei naţionale, Timur Pradopo, şi ambasadorul român, Gheorghe Vîlcu, la sediul Poliţiei naţionale s-a convenit extrădarea lui Nicolae Popa", a spus un purtător de cuvânt, citat de Jakarta Globe. Poliţia a primit aprobare de la preşedinte şi Ministerul Justiţiei pentru a se efectua extrădarea. Însă, pentru că Indonezia nu are tratat de extrădare cu România, se va aştepta până când un tribunal indonezian se va pronunţa pe această chestiune, înainte de expulzare, preciza cotidianul.
Un fotoreporter Reuters l-a surprins pe Popa în timpul audierilor cu o înfăţişare complet schimbată.
Potrivit autorităţilor indoneziene, Popa nu a comis nicio infracţiune în Indonezia şi se afla în Jakarta ca turist, dar poliţia l-a arestat la 3 decembrie 2009 în baza unui mandat emis de Interpol la cererea poliţiei române.
Popa a fugit din ţară în 2000, iar mandatul internaţional de arestare a fost emis la 26 ianuarie 2002. Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa în dosarul FNI pe 20 martie 2007, condamnându-i la închisoare pe cei 12 inculpaţi puşi sub acuzare în cauză, dintre care Ioana Maria Vlas a primit o pedeapsă de 13 ani închisoare, iar Nicolae Popa, judecat în lipsă, 15 ani înschisoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro