Preşedintele FPAM îl atacă dur pe Dan Păun | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Preşedintele FPAM îl atacă dur pe Dan Păun

Mircea Şerbănoiu (foto), preşedintele Federaţiei pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM) s-a arătat extrem de deranjat după ce candidatul ALDE la Primăria Municipiului, Dan Păun, a declarat, recent, că nu renunţă la ideea sa privind problemele generate de hrănirea câinilor maidanezi pe stradă. Şerbănoiu a trimis pe adresa redacţiei "Obiectiv - Vocea Brăilei" un comunicat de presă în care demontează ideea lui Păun şi îl acuză pe acesta de instigare la cruzime faţă de animale. Mai mult, preşedintele FPAM a criticat şi faptul că Păun nu a participat la dezbaterea organizată pe 11 mai, la Hotelul "Traian", deşi a fost invitat în mod expres. "Dacă «măsurile ferme» se referă la amendarea cetăţenilor care hrănesc câinii de pe domeniul public atunci aveţi o mare problemă din următoarele motive: Consiliile locale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân, ai câinilor aflaţi pe domeniul public, conform legislaţiei în vigoare, de care, se pare, nu aveţi cunoştinţă. Ca deţinător de câini, Consiliul local ar trebui să respecte dispoziţiile art. 5 din Legea 205/2004 privind protecţia animalelor republicată astfel: a) un adăpost corespunzător; b) hrană şi apă suficiente; c) posibilitatea de mişcare suficientă; d) îngrijire şi atenţie; e) asistenţă medicală. Cum Consiliile locale sunt depăşite de acest aspect, o parte din aceste atribuţiuni sunt preluate de o parte a cetăţenilor municipiului. În aceste condiţii, inclusiv declaraţia dumneavoastră poate fi considerată instigare la cruzime faţă de animale, iar dumneavoastră puteţi răspunde penal pentru astfel de manifestări în public. Aşa cum aveţi pretenţia ca cetăţenii deţinători de animale (ciţiţi definiţia deţinătorului de animale art.2 din Legea 2005/2004 republicată) şi autoritatea publică au aceleaşi drepturi şi obligaţii legale pe care trebuie să le respecte şi să le şi aplice", a declarat Şerbănoiu.

"Vă rugăm să renunţaţi la acest «proiect» până veţi ajunge primar"

Sursa citată îl mai acuză pe Păun de încercarea de a manipula "grosolan" opinia publică, instigând la încălcarea legilor ţării. Şi pentru a-şi completa poziţia, preşedintele FPAM a amintit faptul că Păun a dat citire şi unei broşuri semnate de conf. dr. Carmen Mihaela Creţu, unde se face referire la boala hidatidoză, însă fără a pune la dispoziţie şi o statistică naţională sau locală privind numărul de îmbolnăviri prin transmitere de la câinii comunitari. "Există o serie de factori de risc pentru dezvoltarea bolii hidatice: contactul cu animalele (nu numai câinii) care sunt gazdele intermediare: porci, oi, bovine, câini, lupi, coioţi. Profesiile expuse sunt: măcelari, păstori, fermieri, crescători de animale (http://www.tratamente-boli.com/dictionar-medical/boli-infectioase/boala…). Astfel, pericolul public există permanent şi nu este generat exclusiv de câinii fără stăpân. Dacă aţi evitat o confruntare pertinentă, organizată într-un cadru «festiv», privind acest domeniu de interes, considerăm o impertinenţă din partea dumneavoastră să emiteţi puncte de vedere aberante, ilegale şi de natură infracţională şi vă rugăm să renunţaţi la acest «proiect» până veţi ajunge primar", a declarat Şerbănoiu. În aceeaşi linie de idei, acesta i-a propus candidatului ALDE să se concentreze pe alte probleme precum parcurile, curăţenia oraşului, încălzirea populaţiei, reducerea cheltuielilor etc. "Aşa cum puteţi constata la «argumentele» dumneavoastră noi am venit cu contraargumente legale şi nu vă aruncăm cu mizerii în cap. Spre uimirea dumneavoastră contraargumentele noastre demonstreză că cunoaştem «un pic de zoologie» sau poate chiar mai multă", a conchis acesta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro