• asta a afirmat, ieri, Francisk Chiriac, în contextul inundaţiilor din judeţul Galaţi • preşedintele CJ Brăila a precizat că va lua legătura cu Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului , pentru a vedea dacă are nevoie de ajutor
Conducerea administraţiei judeţene încearcă să fie solidară cu cea din Galaţi, unde ploile recente au produs pagube serioase şi inundaţii. Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a afirmat că are de gând să discute cu Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului, pentru a vedea dacă are nevoie de ajutor.
„Suntem alături de vecinii noştri. Chiar m-am întâlnit de curând, fugitiv, cu primarul Galaţiului. Chiar vrem să ne întâlnim să mai discutăm un pic pe partea de aglomerare urbană. Să vedem dacă strategia noastră şi gândurile lor se contopesc în ceea ce ne dorim să facem. Dar suntem de acord să îi ajutăm dacă este nevoie. Suntem alături de ei, şi cu sufletul, dar încercăm să vedem dacă putem să îi ajutăm şi dacă au nevoie pe parte materială. La un moment dat ni se pot întâmpla şi nouă astfel de evenimente neplăcute. Cu siguranţă şi dânşii ar fi alături de noi”, a declarat Chiriac.