"În perioada 28 august - 1 septembrie 2010, la invitaţia Preşedintei Camerei Deputaţilor Roberta Anastase şi a Delegaţiei Parlamentului României la APCE, va avea loc vizita în România a Preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Mevlut Çavaşoglu", se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor, remis luni NewsIn.
Potrivit documentului, preşedintele APCE se va întâlni pe 31 august, la ora 14.00, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, iar la ora 14.30 cu preşedintele Senatului. De asemenea, oficialul european va avea o înrevedere, în aceeaşi zi, la ora 15.00 cu ministrul Afacerilor Externe, dar şi cu Patriarhul României, cu liderul religios al comunităţii musulmane şi cu reprezentanţii conducerii autorităţilor locale din judeţul Tulcea, judeţ în care preşedintele APCE va efectua o vizită de documentare.
"Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei va fi primit de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu", se mai arată în comunicat.