"Au existat contacte între guvernul american şi talibani, au fost contacte între guvernul afgan şi talibani şi au existat contacte făcute de noi toţi, inclusiv talibanii, într-un loc terţ", a spus el pentru Wal Street Journal.
Luna trecută, talibanii au anunţat că vor deschide un birou în Qatar pentru a discuta cu comunitatea internaţională. Karzai a rechemat imediat ambasadorul din Qatar, dar apoi a spus că este de acord cu respectivul birou, cu toate că ar fi preferat Arabia Saudită sau Turcia.
"De un an există forme de contact între talibani şi guvernul american, contacte despre care ştiam şi pe care le-am permis", a mai spus Karzai.
Talibanii au negat până acum orice intenţie de a discuta cu administraţia afgană, pe care o acuză că este "o marionetă" a aliaţilor străini.
Karzai a declarat însă că afganii discută cu talibanii de rang înalt.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.