Micuţii de la Grădiniţa nr. 39 s-au întors învingători de la cea de-a doua ediţie a Festivalului Dansului, care s-a desfăşurat la Bucureşti. În competiţie au fost prezentate dansuri tradiţionale latino (salsa, mambo, merengue, bachata, tango argentinian), Cha - Cha, Jive, vals lent, dans modern (disco, hip hop, street dance), precum şi folclor, balet clasic, contemporan, fantezie coregrafică, majorete.
Copiii Grădiniţei 39, însoţiţi de părinţi şi de cei care i-au pregătit, au transformat decorul într-unul animat nu numai de costumele lor, ci şi de sclipirile din ochii nerăbdători să urce pe scenă şi să demonstreze că talentul se împleteşte armonios cu munca asiduă. În această atmosferă, micuţii au reuşit să impresioneze publicul, şi totodată juriul, la secţiunea "folclor", unde au obţinut locul I, primind cupe, diplome şi cadouri din partea sponsorilor. "În momentul de faţă nu putem decât să ne bucurăm că efortul nostru nu a fost în zadar. A fost o muncă grea, dar când vezi copiii cum strâng la piept cupele, răsufli uşurat şi mulţumit", a spus profesor antrenor Georgeta Novac.