Eliberat din închisoare la sfârşitul anului trecut, cu un rest de pedeapsă, Georgel Costin, de 46 de ani, din comuna Gemenele, şi-a completat acum lista infracţională. Individul care avea casa la Centrul Social de Găzduire, a luat la rând Spitalul nr. 3, Biblioteca "Panait Istrati", Palatul Agriculturii, fostul cinematograf "Lyra". A intrat în birouri şi a furat portofele cu bani şi mai multe telefoane, ba chiar şi cheia de la un autoturism "Honda Civic". Poliţiştii i-au dat de urmă şi i-au mutat domiciliul la arest.
Procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Georgel Costin pentru şase infracţiuni de furt. Fără frică, mai ales că nu era pentru prima dată când ajungea la închisoare, inculpatul şi-a recunoscut faptele şi a participat la activităţi de reconstituire, explicând clar cum a comis faptele.
După cum se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, la data de 16 februarie 2016, la ora 9.30, în timp ce se afla în Centrul Social de Găzduire de pe Calea Galaţi, inculpatul a intrat într-o cameră aflată la parter şi a sustras un telefon, apoi a plecat şi a vândul aparatul. După câteva zile, pe 26 februarie, acelaşi bărbat a mers împreună cu o altă persoană la Policlinica Hipodrom şi, în timp ce aceasta era la consultaţie, individul pus pe furat a mers în spital. Din camera vestiar, unde se aflau mai multe genţi ale cadrelor medicale, Georgel a sustras trei portofele cu acte şi bani, un telefon mobil "Nokia Gold" şi o cheie de contact cu breloc. Individul a ieşit din spital şi a verificat portofele furate, găsind suma de 635 lei şi mai multe bonuri de masă. După ce le-a golit, hoţul a aruncat portofelele la ghena de gunoi. Persoanele care s-au trezit fără portofele au făcut plângere la poliţie, cheia sustrasă de bărbatul de 46 de ani provenind de la autototurismul uneia dintre părţile vătămate, fiind vorba despre o "Honda Civic".
În luna martie, inculpatul a luat la rând mai multe instituţii publice. Pe data de 14.03, a mers la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" şi a intrat într-un birou, de unde a luat un telefon "Nokia Lumia". Hoţul a încercat apoi să îl vândă dar nu a reuşit să găsească vreun cumpărător, astfel că aparatul a fost recuperat de organele de poliţie. În ziua de 30 martie, hoţul a mers în vizită la Palatul Agriculturii, a intrat într-un birou care nu era închis şi a luat un portofel aflat într-o haină agăţată în cuier. A găsit în interior suma de 145 lei, acte de identitate şi carduri bancare.
În ziua de 31 martie, individul a mai dat două lovituri. El s-a dus la fostul cinematograf "Lyra" şi a pătruns, aşa cum era obişnuit, într-un birou unde nu se afla nimeni. A luat şi de acolo telefonul şi portofelul unei angajate, care nu a închis uşa când a ieşit. Imediat după ce a plecat de la "Lyra", Georgel Costin s-a dus în Piaţa Poligon, la sediul "Unita Turism Holding", a intrat şi aici într-un birou şi a luat un telefon.
După ce a dat lovitură după lovitură, hoţul profesionist a fost prins de poliţişti şi reţinut, pe numele lui fiind emis apoi mandat de arestare preventivă.