PPDD-iştii brăileni spun "NU" oricărei alianţe electorale cu alte partide | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PPDD-iştii brăileni spun "NU" oricărei alianţe electorale cu alte partide

Liderii PPDD Brăila nu sunt dispuşi să facă nicio alianţă electorală pe plan local, cu vreun alt partid. Preşedintele filialei locale a Partidului Poporului, Sorin Ovidiu Bălan, a explicat că în afară de protocolul semnat cu Sergiu Diacomatu, liderul Fundaţiei "Fiii Brăilei", pentru sprijinirea candidaturii acestuia la şefia Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, nu va mai exista nicio altă colaborare asemănătoare. "Nu facem niciun fel de alianţă electorală cu nimeni, cu niciun partid politic, oricare ar fi el, indiferent de faptul că îşi nominalizează sau nu candidat la Primărie sau la Consiliul Judeţean. Singura - acest «dream team» să-i spunem aşa -, pe care sondajele o dau câştigătoare acum este această variantă cu domnul Diacomatu ca independent", a spus Sorin Ovidiu Bălan. În ceea ce priveşte posibilitatea creşterii şanselor de câştig în condiţiile colaborării cu alte formaţiuni politice, OTV-istul s-a arătat ferm împotrivă. "Dacă am fi vrut lucrul ăsta, l-am fi făcut până acum. Am fost căutaţi de absolut toate partidele care au vrut să facem alianţă. PRM-ul a fost aici, la sediu - am discutat, din partea PNG-ului a fost aici domnul Alexandru - am discutat cu dânsul... alţii ne-au tot invitat prin diferite restaurante, cafenele, dar noi obişnuim să bem numai între noi, aşa că nu ne-am întâlnit cu ei. Nu avem nevoie de ofertele lor, mergem pe mâna noastră. Singurul pe care l-am acceptat - şi în ideea asta am făcut-o -, este domnul Diacomatu pentru că n-a furat din Brăila, aduce ceva nou, e nou ca şi mine în politică, ne potrivim", a mai adăugat liderul PPDD Brăila.

"Sunt acoperite 42 de localităţi din 44"

Tot în privinţa alegerilor din 10 iunie, PPDD-iştii brăileni au anunţat că filiala locală se apropie de finalizarea listelor candidaţilor proprii pentru conducerea primăriilor din întreg judeţul. "Vreau să vă spun că în judeţ candidaţii vor fi ai PPDD, nu există altă alianţă. Sunt acoperite 42 de localităţi din 44 şi avem numai candidaţi PPDD. Zilele acestea voi încheia 100% orice listă de consilieri şi candidaţi la Primării. Noi avem în judeţ, la ora asta, 4.000 de membri, iar în municipiu peste 2.000, deci am sărit pragul de 6.000 - de abia acum devenim puternici şi până la alegeri vom fi mai puternici cel puţin cu 5 procente", a spus Gabriel Musceleanu, prim-vicepreşedintele Partidului Poporului Brăila. Pe acelaşi subiect şi Sorin Ovidiu Bălan a ţinut să facă un comentariu: "Gândiţi-vă că noi încă nu am început campania electorală. Noi aici, în Brăila, abia ne ascuţim săbiile şi încărcăm tunul. Când o să începă să tragă tunul OTV să ştiţi că o să fie jale. Eu v-am mai spus şi vă repet, nu o să fie campanie electorală, ci baie de sânge. Se joacă cu puşcăria pe masă, nu ne jucăm cu vorbele", a comentat politicianul.
Reamintim că Sorin Ovidiu Bălan şi-a anunţat candidatura pentru Primăria Municipiului Brăila din partea PPDD, semnând totodată un protocol cu Sergiu Diacomatu pentru sprijinirea acestuia ca şi candidat independent la şefia CJ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro