Cânta "Zaraza", ieri, pe la 11.00, aşezat pe centura de beton mucegăit a CEC-ului vechi de pe Regală, iar bătrâna melodie se insinua plângăcios printre crăpăturile faţadei acelei clădiri de patrimoniu căzută în paragină. "Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza/ Cine te-a iubit...". Aşa s-ar fi depănat cântecul, dacă l-ar fi însoţit cu versuri. Nu era cazul: doar vioara vibra, uşor dezacordat, în mâinile lui bătrâne şi cam lipsite de talent. Tocmai acea sărăcie a sunetului înnobila, însă, cu tristeţe de vremuri apuse, peisajul urban al Regalei, iar unii trecători se îndurau să-i arunce câteva monede în cutia viorii.
Îl cheamă Gheorghe Grigore, are 61 de ani şi ne-a spus că a ieşit să cânte pe stradă fiindcă-l dau sărăcia şi bolile afară din casă. "Stau cu chirie pe strada Plevnei, nr. 33, am o pensie de 350 de lei şi trebuie să ajung să mă operez la Bucureşti. Uite aici, ce de boli s-au adunat", s-a justificat, arătându-ne un certificat medical eliberat de un medic oncolog. Tumoră hepatică, diabet, cardiopatie ischemică - ce-i mai rău pe lumea asta apărea scris pe acea foaie de hârtie. "De-aia cânt, nu de bine. Altceva ce să fac, că nu mă ajută nimeni?", ne-a spus scripcarul, recunoscând că nu foamea din spirit, ci răul din trup i-a pus vioara în mână. Se cheamă, totuşi, că muzica îi aduce alinare, chiar dacă în tinereţe nu i-a fost prea dragă. "Am învăţat să cânt de la taică-meu, dar nu m-am ţinut de meserie că nu-mi plăcea lăutăria. Nu-mi plăcea când îmi zicea lumea că sunt ţigan. Tata a fost lăutar, eu m-am făcut zugrav, că aşa am crezut atunci că e mai bine...", îşi aminteşte el. Acum, cu mintea bătrâneţii, socoteşte că ar fi trebuit să se ţină pe lângă taică-său şi să încerce să-i fure mai mult din talent. "Tatăl meu, Nicolae Buruiană, a fost cel mai mare lăutar al Brăilei. În 1955 a înfiinţat taraful «Periniţa», cu care a câştigat multe premii, în toată ţara. Ce-a făcut el rău la viaţa lui e că s-a apucat de băutură. A murit în 1984, într-un sat de pe lângă Ploieşti, unde se mutase cu chirie. Vioara şi ţambalul le-a lăsat cu limbă de moarte la un băiat pe care l-a ţinut pe lângă el pe la nunţi şi l-a învăţat să cânte. Erau instrumente bune. Asta a mea e o vioară «Doina», de-aia ieftină. Asta e, dacă mie nu mi-a plăcut, şi-a dat averea şi talentul la altul", ne-a povestit Grigore. L-am mai ascultat cântând "Zaraza" şi i-am întins nişte mărunţiş, iar el ne-a mulţumit. După ce am plecat, l-am auzit în spate cântând "Drumurile noastre". "Drumurile noastre, poate/Se vor întâlni vreodată...". Drumurile muzicale ale lui Grigore şi ale tatălui său, lăutarul Buruiană, s-au întâlnit abia acum. Prea târziu...
