"Contractul cu glonţul nu-l face nimeni iar dacă scapi dintr-o asemenea chestiune te-a scăpat Dumnezeu", sunt cuvintele generalului Constantin Mihalcea, rostite la respectabila vârstă de 100 de ani. Este unul dintre puţinii cavaleri ai Ordinului "Mihai Viteazul" care mai sunt în viaţă la ora actuală iar astăzi, generalul împlineşte 100 de ani de viaţă. La 100 de ani, omul de brigadă se poate mândri cu faptele sale de eroism. Şi-a scăpat camarazii din iadul de la Stalingrad, a văzut moartea cu ochii şi a făcut cunosţinţă cu lagărele naziste. Amintiri consemnate şi în cărţile de istorie, pe care bătrânul le poveşteşte cu o delicată atenţie şi mult patos, fie că este vorba despre războiul purtat în Răsărit sau eliberarea Basarabiei. A intrat pe front în 21 iunie 1941, pe când nu avea nici 30 de ani şi a luptat până la 31 iulie 1944, când a scăpat ca prin "miracol" de cel mai mare şi ucigător conflict armat din istoria omenirii: Al Doilea Război Mondial.
"Mi-a trecut jerba de foc pe la vârful cizmei"
"Ostaşi, treceţi Prutul!", aşa a început totul, după cum îşi aminteşte generalul. "Când s-a deschis războiul, eu n-am mai dat pe acasă. Eram concentrat pe graniţă, iar când s-a declarat mobilizarea generală, ca orice cetăţean al ţării şi eu am fost mobilizat. Am luat parte la prima zi a războiului când mareşalul Antonescu, comandantul frontului româno-german a zis «ostaşi, treceţi Prutul!» Atunci a început prima campanie la care am luat parte efectiv. Am avut lupte în Basarabia, unde era o zonă fortificată cu o lungime de 12 km plină de cazemate în care am avut un moment de criză în care Dumnezeu m-a ajutat. Un trăgător dintr-o cazemată a deschis focul contra mea şi mi-a trecut jerba de foc pe la vârful cizmei. Dacă acel om apăsa pe trăgaci mai târziu cu un sfert de secundă, eu nu mai trăiam azi. Au urmat alte lupte după aceea. Am trecut Bugul, am trecut Niprul, am luat parte la luptele din sudul Ucrainei, până la un şanţ anticar care lega geografic portul Mării Negre de Nipru. După aceea am luat parte la luptele din Crimeea, de aici am trecut în Caucaz şi am ajuns până la Krasnodar. De la Krasnodar, în noiembrie 1942 am fost trasnportaţi la Stalingrad", ne-a povestit centenarul, în cele mai mici detalii. Norocul nu l-a abandonat nici aici, după cum îşi aminteşte bătrânul, năpădit de emoţii. El şi-a văzut camarazii la pământ după ce un proiectil a căzut chiar în faţa lui dar care însă, nu l-a afectat. "Deplasându-mă la un post de comandă vine un proiectil şi cade în faţa mea. Jumătate din comandamentul diviziunii a rămas acolo. Eu n-am fost atins de schijele acestea. Am fost salvat. Am mai fost salvat încă odată când, într-un duet de artilerie mi-a căzut un proiectil de la inamic. Nu vă mint, a căzut la 20 de centimetri de buza şanţului unde mă aflam. Dar nu m-a lovit în plin. Iar am supravieţuit", istoriseşte generalul.
A salvat sute de camarazi şi prizonieri
Însă veteranul de război nu a fost doar martor la tristele poveşti de pe front, ci a fost şi un adevărat strateg. Iar asta nu o spunem noi, ci este consemnat în documente şi în numeroasele distincţii cu care a fost decorat. A primit Ordinul "Mihai Viteazul", "Steaua României", "Coroana României", "Meritul Militar" şi alte titluri onorifice. " Când m-am încolonat cu bateria m-am trezit cu 14 tancuri şi armament rusesc întreptate către mine. Am pornit la trap şi pe urmă la galop. Un tanc mi-a luat-o înainte şi a deschis focul asupra mea. Am schimbat itinerariul şi am ales un traseu mărginit de o râpă unde nu puteam fi atacat decât din faţă şi spate. Tancurile şi-au schimbat şi ele traseul ca să mă urmărească. Am fost blocat de un camion german. La un moment dat am rămas înghesuit între resturile acestui camion şi tancurile care mă urmăreau cu focul. A durat câteva ore acel foc, dar nu regret nimic. Am salvat toată bateria şi prizonierii de la moarte şi i-am strecurat pe toţi, încât mulţi dintre noi am scăpat teferi. Cam 200 de oameni. Secretul succesului meu a fost că eu am propus camarazilor mei să ne potcovim caii cu ţurturi de gheaţă ca să nu alunece pe munţii şi dealurile încremenite de zăpezi", a mărturist eroul nostru.
Întrebat dacă lupta cu inamicii este mai grea decât lupta cu bătrâneţea, generalul ne-a răspuns "categoric prima variantă":
"Bătrâneţea este dată de la Dumnezeu, este o evoluţie a organismului dictată de Dumnezeu, pe când cu inamicul dacă îl ai în faţă nu ştii cine trage în tine. Scapă ăla care trage primul. Deci contractul cu glonţul nimeni nu-l face, iar dacă scapi dintr-o asemenea chestiune te-a scăpat Dumnezeu. Un miracol. Deci categoric frontul e mai greu."
General şi arhitect-şef al judeţului Galaţi
Constantin Mihalcea a absolvit Liceul "Unirea" din Focşani în anul 1932, apoi Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie. La 22 iunie 1941 a intrat în Basarabia, alături de întreaga Armată Română, în calitate de ofiţer al Regimentului 3 Artilerie Focşani. Aflat la studii în Germania, în 23 august 1944, ofiţerul român e luat prizonier. A rămas într-un lagăr, la 50 km de Berlin, până în iulie 1944, alături de alte mii de ofiţeri aliaţi, fiind eliberat de sovietici. "Am fost trecut în rezervă la vârsta de 41 de ani. După aceea am revenit la o viaţă normală. Am fost numit arhitectul-şef al judeţului Galaţi şi dintr-un târg moldovenesc cu 35.000 de locuitori l-am transformat într-un adevărat oraş, cu blocuri şi cartiere", spune cu mândrie bătrânul inginer.
Acum veteranul este un tată, bunic şi străbunic fericit, dar recunoaşte cu părere de rău că "matematic vorbind, viaţa mea acum este o linie în descreştere, adică aproape de final." Chiar şi aşa, femeia care îl îngrijeşte de mai bine de 11 ani, Dafina, spune că bătrânul este în putere şi la zi cu toate ştirile pe care le comentează împreună. "În urma cu un an, doi, domnul general completa Sudoku. Îi plăcea tare mult. Dar acum nu mai vede bine şi nici nu prea mai aude. Plus că are şi mici probleme cu inima. Dar la mâncare nu are nicio restricţie", ne-a declarat brăileanca, infirmieră de meserie.
