A fost odata, ca niciodata, un lac. Sau o balta, mai bine zis, ca era mocirloasa. Si printre vietatile care-si duceau traiul si mincau malaiul public, in zona respectiva, era o pasare ce se dadea drept lebada alba si curata ca lacrima. Pasarica noastra a facut impresie buna, o vreme, si era cit pe ce sa fie incoronata la concursul ?Cel mai tare din parcare?, in urma votului vietatilor, dar a ratat calificarea in finala, unde alte doua pasari si-au disputat titlul. Desi a ramas pe locul trei, a fost luata pe post de mina dreapta de pasarea cistigatoare, care-i era datoare. Numai ca pretinsa lebaduta s-a comportat ca o veritabila mina stinga, astfel ca nu s-a putut nicicum ca o mina sa o spele pe alta, in baltoaca in care traiau. Mina dreapta arunca tot timpul cu ce-i cadea sub mina in cea stinga si invers, ca, la un moment dat, nu mai stiai care-i mai minjit cu noroi. Si din certurile pasaroiului de pe locul I si a pasaricii ce cazuse pe trei avea de pierdut intreaga comunitate de pe marginea apei. Mai grav a fost atunci cind cea care se dadea lebada neprihanita a fost prinsa cu cioara vopsita, si in loc sa bage capul la cutie si sa se dea la fund, macar pentru o perioada, tot ea avea ciocul mare. Si dadea tare in dreapta si in stinga, pina a devenit o teroare pentru cei din jur, fiindca-i ataca pe toti, fara nici o noima. Si uite-asa si-a ridicat in cap tot pasaretul, care i-a cerut, cu tot regretul, indepartarea din functia de mina dreapta, pe care o detinea. Mai exact, s-au vorbit cu totii s-o treaca la statutul de mina moarta, si s-o izgoneasca de pe lac, unde-si incropise un cuib bunisor, care spera sa reziste patru anisori. Numai ca n-a rezistat ea, atit. Dar, vorba unui clasic, ?despre morti, numai de bine!?. Si-am incalecat pe-o sa, si-am ascultat cintecul de lebada, asa.
