Poveste de vara pentru ratate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poveste de vara pentru ratate

A fost odata, ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti, o femeie - ca nu pot sa-i spun doamna - care lucra la un bordel. Cit era ziulica de mare, ea se plingea ca i-e o scirba de bordelul ala, ce nu poate exprima in cuvinte, dar zi de zi, se ducea la serviciu si, la sfirsit de luna, incasa banii pentru activitatea prestata. Cind a iesit pentru prima data public, sa acuze mizeria morala si desfriul care domneau in institutia pe care cu (dez)onoare o reprezenta, colegele ei de munca au fost socate sa afle ca erau facute curve de colega moralista, acestea fiind de parere ca fiecare ar trebui sa vorbeasca in numele sau. Dat fiind ca se dadea specialista in activitatile specifice bordelului, ea ocupase un post de conducere de nivel doi, dat fiind ca nivelul 1 era mult peste competenta si posibilitatile ei. Nemultumita insa ca era obligata sa stea sub seful cel mare, iar acesta o mai si calca uneori (in picioare), femeia care era un angajat cu rol secundar, deci de mina a doua, ca sa intelegeti mai bine, il tot ataca pe cel care avea rolul primar si-l musca de diferite parti ale corpului, din toate pozitiile. Primarul asta, despre care vorbim, nu i-a dat mare atentie secundarei, pe motiv ca muscaturile ei erau ofilite, iar babele nu au fost niciodata in atentia sa, cind avea in jur atitea prospaturi care stiau cum si de unde sa muste. Interesant este insa ca sotul persoanei din povestea noastra, care stia exact unde munceste femeia si cu ce se ocupa, nu a fost deranjat s-o lase sa-si faca meseria, considerind ca acest lucru este politically corect. Nu-i vorba, ca el o lasa sa faca orice, mergind pe principiul ca, in familia lor, sotul ia numai hotaririle esentiale, iar sotia, pe restul. Cum pina acum, in cei citiva zeci de ani vietuiti impreuna cu el si cu alti apropiati, nu se ivise nici o chestiune esentiala, omul si-a vazut de treburile lui, lasind-o pe ea in plata Domnului (primar sau prefect, dupa caz).
Dupa circa patru ani de lipsa de activitate la bordelul cu pricina- si spunem lipsa de activitate - pentru ca nu prea ii solicita nimeni serviciile ofilite - femeia, careia ii ajunsese scirba-n git, si-a dat demisia de la bordel, cu citeva luni inainte de concursul in care urma sa se voteze noul Big Boss. Culmea, dupa ce a parasit bordelul si a vazut ce mult s-au bucurat fostii colegii, a simtit in gura un gust amar si si-a dat seama ca se obisnuise cu anturajul si cu pozitia de serviciu. Ca atare, a decis sa candideze la postul de matroana, ca sa le arate ea curvelor cum se face treaba adevarata, nu de mintuiala. Vreo citiva clienti trecuti (la propriu si la figurat) i-au spus ca ar face bine sa stea deoparte, ca i-a trecut vremea, si-a trait traiul, si-a mincat malaiul de la bordel si acum nici macar secundara nu mai ajunge. Convinsa ca inca este buna, din toate punctele de vedere, femeia s-a inscris la concurs si a fost stupefiata cind a vazut ca la publicarea rezultatelor dupa preselectie, nu era primara, nu era secundara, nu era tertiara si, in general, nu mai era nimic de capul ei. Dat fiind ca voia musai sa fie reprimita in bordel si n-a reusit sa intre pe usa din fata, s-a gindit sa se strecoare pe cea din spate si l-a abordat pe fostul Big Boss, si-a pus cenusa-n cap, recunoscind ca a gresit cind l-a criticat, ca el este cel mai mare pe care l-a vazut la viata ei - si a vazut multe la viata ei - si ca vrea sa lucreze cu el, ca mina lui stinga sau ca cea dreapta, aia care-i este lui mai la indemina. Bossul in cauza, simtind ca e pe cale de a-si pierde si el slujba, inainte de selectia finala, a zis ca putina desfatare, pe ultima suta de metri, nu-i strica si a lasat-o sa-l pupe, acolo unde fusese scuipat anterior, promitindu-i c-o face tertiara sau ceva pe-acolo, prin bordel, si-l face om si pe barbatul ei, ce va fi lasat la vatra, in curind, daca va fi cel Ales. Din nefericire pentru cuplul nou format, altul a fost Alesul, asa ca femeia a ramas din nou pe drumuri, aproape de centura politicii, ca sa citam un personaj iubit, in timp ce Big Bossul isi face de treaba cu pestii, pe Dunare.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro