La patru ani de la scoaterea lor în afara legii, etnobotanicele continuă să facă victime. Şi să fie vândute "pe sub mână", la colţ de stradă.
În ziua de 23 iulie a.c., recidivistul Ion Lucian Anton, în vârstă de 37 de ani, a fumat o ţigară ticsită cu substanţe etnobotanice, după care, parcă teleghidat, a intrat într-un apartament din cartierul Obor, a cărui uşă era neasigurată. După ce a cotrobăit după bani şi bunuri de valoare, drogatul a plecat aşa cum a venit, spunându-le ulterior poliţiştilor că nu-şi mai aminteşte ce-a făcut cu prada. Povestea tragi-comică din Obor putea lua o întorsătură neaşteptată, dacă proprietara apartamentului - care, în acel moment, dormea "ca-n sânul lui Avraam" în dormitor - s-ar fi trezit şi ar fi dat nas în nas cu puşcăriaşul. Anton a fost identificat în aceeaşi zi şi aruncat după gratii, cu ajutorul imaginilor surprinse de camera de supraveghere montată în holul blocului.
A refuzat să participe la reconstituire pentru că nu-şi mai aminteşte nimic
Procurorul care a supravegheat cercetările precizează că, în dimineaţa zilei de 23 iulie 2015, în jurul orei 9:00, recidivistul Ion Lucian Anton, locatar al blocului G10 din cartierul Hipodrom, bântuia pe străzi ajungând, la un moment dat, în cartierul vecin Obor. Acolo, s-a întâlnit cu nişte cunoscuţi despre care ştia că vând ţigări confecţionate din etnobotanice. Le-a plătit acestora suma de 15 lei pentru o astfel de ţigară, apoi a început să tragă fumuri, deplasându-se fără o ţintă anume, către strada Daciei, din acelaşi cartier Obor.
La un moment dat (era trecut de ora 10:00), recidivistul a ajuns în faţa blocului 27, a intrat într-una din scări, după care a urcat la etajul II, unde, constatând că uşa unui apartament nu era asigurată cu sistemul de închidere, a pătruns pur şi simplu în interior. "Din apartamentul în care N. A. A. dormea, dintr-un dormitor, inculpatul a sustras un laptop marca ACER, un ceas de damă (...), o pereche de cercei placaţi cu aur din living, iar de pe cuierul din hol a sustras o poşetă din piele neagră", precizează procurorul de caz. În poşetă se aflau 250 lei, cheile unui apartament şi ale unui autoturism, mai multe documente şi produse cosmetice. Nu în ultimul rând, a sustras şi o pereche de papuci marca "Adidas" bărbăteşti. La plecare, culmea, răufăcătorul a lăsat în holul apartamentului papucii cu care sosise la locul faptei, mărimea 40.
În jurul orei 12:00, aflându-se în zona unei şcoli din cartierul Obor, Anton a vândut laptopul unui individ rămas până acum neidentificat, "Nicuşor", cu suma de 250 lei. Ulterior, laptopul i-a fost restituit prietenului femeii care dormea în apartament în momentul jafului (cei doi închiriaseră apartamentul de la blocul 27). Restituirea laptopului reprezintă un alt episod cel puţin ciudat al "poveştii recidivistului şi a frumoasei adormite" din Obor.
Astfel, în jurul orei 14:00, unul dintre taximetriştii aflaţi pe Vadul Spitalului a fost anunţat prin staţie să se deplaseze pe strada Mihai Bravu, ca să preia o comandă. Acolo, taximetristul s-a întâlnit cu un individ care i-a cerut să ducă o sacoşă în care se afla un laptop pe Calea Galaţi, la spălătoria auto situată lângă Podul Brăiliţei, unde îl va aştepta "o persoană".
Cel care a preluat laptopul (şi care a achitat contravaloarea călătoriei!) era chiar proprietarul acestuia, I. C. Laptopul fusese restituit la indicaţiile recidivistului, chiar de către "Nicuşor", care-l cumpărase deunăzi cu suma de 250 lei. "Cu privire la celelalte bunuri sustrase din apartamentul persoanei vătămate, inculpatul a declarat că nu-şi aminteşte ce a făcut cu acestea, datorită stării psihice în care se afla", precizează anchetatorii.
Poliţiştii au reuşit să recupereze papucii "Adidas" furaţi din Obor, pe care Anton îi lăsase la domiciliul fratelui său, Francisk. Francisk a precizat, de asemenea, că papucii găsiţi în holul apartamentului jefuit sunt ai fratelui său, Anton. Ignorând probele care-l incriminau, Ion Lucian Anton a refuzat pur şi simplu să participe la reconstituirea faptei, motivând că "nu-şi mai aduce aminte nimic". Cu toate acestea, a recunoscut şi a regretat "isprava" de la blocul 27.
De altfel, nici nu avea cum să nege că ar fi fost implicat în jaf: poliţiştii au vizionat imaginile surprinse de camera de supraveghere montată în scara blocului 27. În ziua cu pricina, la ora 10:25, recidivistul drogat urca la etajul II, încălţat cu o pereche de papuci, iar la 10:31 cobora scările având în mâna dreaptă o geantă şi un laptop sub braţ. De data aceasta, hoţul era desculţ (!), cu toate că în mâna stângă ţinea o pereche de papuci, alţii decât cei cu care venise la locul faptei.
Valoarea bunurilor sustrase nu depăşeşte 3.000 lei, însă N. A. A., femeia de 30 de ani care dormea atunci când Anton a jefuit apartamentul, solicită suma de 5.000 lei (despăgubiri civile). Prietenul femeii, I.C., a declarat că nu are pretenţii. Pe 24 iulie 2015, la propunerea procurorilor, Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile a inculpatului Ion Lucian Anton, reţinut cu o zi înainte pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.