Poveştile iei au ajuns la episodul şase | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Poveştile iei au ajuns la episodul şase

La cel de-a şaselea episod, primul atelier din cel de-al doilea an, se vor prezenta aspecte teoretice ale costumului tradiţional românesc, semnificaţii şi specific local, se vor croi şi coase ii, se vor împărtăşi experienţe, impresii privind tehnicile de lucru şi materialele potrivite. Gazdele manifestării sunt Corina Ciuraru, şef serviciu în cadrul Bibliotecii şi Rădiţa Lascu, meşter popular la Centrul de Creaţie Brăila. Manifestarea este organizată ca o şezătoare, la care sunt aşteptaţi toţi brăilenii interesaţi de secretele iei româneşti.
Evenimentul este realizat de Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro