Potențial pericol lângă curtea școlii. Dulăul, reclamantul și Jandarmeria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Potențial pericol lângă curtea școlii. Dulăul, reclamantul și Jandarmeria

* un brăilean a sesizat faptul că pe o stradă din cartier Pisc, în zona unei școli, se afla un câine de talie mare, care ar fi putut reprezenta un pericol pentru copii * bărbatul a sunat la numărul de urgență 112, iar un echipaj de jandarmi a mers în zonă * autorul sesizării afirmă că jandarmii nu au acționat deloc profesionist * la rândul său, Jandarmeria Brăila susține că animalul fusese deja luat de un necunoscut, iar proprietarul nu a putut fi identificat * jandarmii ar fi stat de vorbă cu paznicul școlii și elevii, care nu ar fi sesizat prezența animalului

 

Potențial pericol pentru copii! Un câine de talie mare a fost observat de un brăilean pe o stradă din cartier Pisc, chiar în zona unei școli. Bărbatul a cerut ajutor la numărul de urgență 112, iar un echipaj de la Jandarmeria Brăila s-a deplasat imediat la fața locului. Fel cum s-a acționat  rămâne, însă, sub semnul întrebării. Autorul reclamației afirmă că jandarmii au tratat cazul superficial, minimizând pericolul pe care îl reprezenta acel câine în preajma copiilor. Jandarmeria susține însă că, până la sosirea echipajului, animalul respectiv fusese luat din stradă de un necunoscut, iar jandarmii nu au reușit să dea de urma proprietarului. Potrivit procedurii, în cazul depistării unui animal periculos într-o anumită zonă, jandarmii solicită intervenția echipajului de la Ecarisaj numai că, în acest caz, animalul nu mai era, astfel că nu a mai fost necesară solicitarea de la Ecarisaj.

Brăileanul care a sesizat prezența câinelui în apropierea școlii din cartier Pisc ne-a povestit tot incidentul, ba chiar a trimis o filmare cu acel câine, el arătându-se nemulțumit de modul în care s-a acționat în acest caz. El s-a arătat convins că dacă acel câine ataca vreun copil sigur s-ar fi întâmplat o nenorocire!

“Astăzi, 11 ianuarie, la ora 7:47 am sunat la 112 pentru un lucru pe care îl consideram urgență și anume , un câine imens (și când spun imens mă refer la cel mai mare câine văzut de mine ) se plimba în libertate exact prin fața Școlii A S. Pușkin din cartierul Pisc și trecea pe lângă copiii care erau efectiv mai mici la înălțime ca el . Cei de la preluarea apelurilor mi-au dat Jandarmeria la telefon , eu explicându-i la telefon celui de la jandarmerie ce a preluat apelul că este un câine foarte mare cât jumătate de mașină prin fața școlii și trec copii pe lângă el ( cel de la telefon zicându-mi, e hai chiar așa de mare) eu îi repetam că este extrem de mare -întrebarea venind din partea celui de la telefon -vi se pare agresiv....s-a dat la cineva ? La care eu i-am răspuns:  trebuie să așteptăm să se dea la cineva ???? (dacă acel câine se dădea la un copil, îl omora pe loc . Răspunsul final fiind , așteptați vă trimit un echipaj . După 5-7 minute ajunge echipajul , îi arăt câinele și le zic disperat -uite se duce spre intrarea la copii, faceți ceva, măcar hai să ne apropiem către școală să putem interveni. La care ei zic: vă rog să îmi dați buletinul! Le dau buletinul și le zic iar -haideți mai aproape să putem interveni în caz că atacă. La care jandarmul spune: «ȘI CUM INTERVENIM ..  ÎL GONIM CU BEȚIȘORUL». I-am zis: « Domnule...ăla dacă atacă ...MĂNÂNCĂ COPILUL, NU ÎL MUȘCĂ!

Răspunsul jandarmului: «Și noi ce să facem???». Eu le-am zis: «AVEȚI ARMĂ PISTOL ...TRAGEȚI CU EL LA URGENȚĂ!» La care jandarmul spune: «IA-L TU VREI? ȘI TRAGI TU ?? CĂ TREBUIE SĂ COMPLETĂM LA HÂRTII ÎN CAZ DE UZUL ARMEI....». Deci pe ei îi durea că trebuie să completeze hârtii și nu de viața unui copil . Sunt extrem de supărat pe așa zisa justiție! Ori cel care a preluat apelul nu mi-a trimis pe cine trebuia, ori organele competente lasă muuult de dorit. Am apucat să fac o scurtă filmare (altfel nu aș fi fost crezut cât de mare putea fi câinele ce se plimba pe lângă copii) . Incredibil ce am trăit azi...câinele se ducea spre școală și ei nu aveau de gând să apere în caz de urgență copiii! Vă trimit scurtul video să vedeți câinele!”, este mesajul transmis de brăileanul Vladimir Chirilov.

 

Intervenția jandarmilor

Legat de incidentul sesizat, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila au precizat faptul că, în data de 11 ianuarie, a fost un apel prin numărul de urgență 112 prin care un bărbat a sesizat prezența unui câine de talie mare în apropierea unei școli de pe strada Târgoviște. “A fost direcționat un echipaj de jandarmerie, care a ajuns în 3 minute de la primirea apelului. Între timp, cățelul fusese luat de o persoană necunoscută și cel mai probabil băgat în curtea unui imobil din zonă, proprietarul acestuia neputând fi identificat de jandarmi”, au transmis jandarmii.

Ni s-a comunicat faptul că, jandarmii au relaționat cu apelantul, acesta din urmă fiind legitimat conform procedurii, iar bărbatul chiar a cerut jandarmilor să împuște câinele.

Totuși, după cum afirmă reprezentanții Jandarmeriei Brăila, animalul nu mai era în zonă și, oricum, jandarmii nu puteau împușca acest câine, ci doar să îi cheme pe cei de la Ecarisaj pentru a-l prelua.

Jandarmeria precizează că i-a fost explicată procedura reclamantului, în astfel de situații jandarmii având datoria să asigure zona până la sosirea Serviciului de Ecarisaj, nicidecum să împuște animalul.

Echipajul de jandarmi a relaționat cu paznicul unității de învățământ care a spus că nu a sesizat prezența câinelui. Nici elevii nu au sesizat prezența animalului.

Jandarmii mai afirmă că au stat aproape o oră în zonă, însă, în ciuda investigațiilor efectuate, nu au reușit să dea de urma proprietarului animalului care a provocat teamă reclamantului care a cerut ajutor prin apelul de urgență.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro