Postul de manager al Spitalului Judeţean Brăila, scos la concurs | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Postul de manager al Spitalului Judeţean Brăila, scos la concurs

• prima care şi-a anunţat candidatura este Delia Râşnoveanu, cea care asigură interimatul funcţiei în prezent • concursul se va desfăşura în două etape: selecţia dosarelor de concurs şi susţinerea proiectului de management • rezultatele finale vor fi afişate pe 30 august, când vom afla cine este noul manager cu mandat al Spitalului Judeţean

 

Postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila a fost scos la concurs de către Consiliul de Administraţie al unităţii spitaliceşti. În prezent, funcţia este ocupată interimar de Delia Râşnoveanu, după ce mandatul dr. Mihai Iugulescu s-a terminat la începutul lunii mai 2017. Până la finele lunii august, spitalul va avea manager cu mandat.

Contactată de reporterii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, Delia Râşnoveanu a spus că se va înscrie la concurs întrucât doreşte să rămână manager la spital. Aceasta a adăugat că regulamentul concursului s-a schimbat la începutul acestui an, fiind eliminată proba scrisă.

Concursul se va desfăşura în două etape, la sediul Spitalului Judeţean din Şoseaua Buzăului, nr. 2. Prima etapă va viza verificareaîndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, aceasta fiind o etapă eliminatorie. În cadrul celei de-a doua, candidaţii îşi vor susţine proiectul de management.

Perioada de depunere a dosarelor de înscriere şi a proiectului de management a început deja de miercuri, 19 iulie, şi se va încheia pe 17 august, ora 14.00. În zilele de 24 şi 25 iulie, candidaţii interesaţi vor putea face o vizită prin spital, îndrumaţi de directorul medical, pentru a se informa despre problemele de la faţa locului, tocmai pentru a-şi putea concepe planul de management.

Pe 18 august, va avea loc selecţia dosarelor şi afişarea rezultatelor “Admis”/ “Respins”, la sediul spitalului şi pe site. Cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţii pe 21 august, urmând ca în zilele următoare acestea să fie soluţionate.

Pe 28 august, candidaţii vor susţine proiectul de management, rezultatele fiind comunicate în aceeaşi zi. A doua zi, se primesc contestaţii, iar pe 30 august acestea vor fi soluţionate şi se vor afişa rezultatele finale.

Temele proiectului de management sunt: planificarea şi organizarea serviciilor de sănătate la nivelul spitalului; siguranţa şi satisfacţia pacientului; managementul calităţii serviciilor medicale; managementul resurselor umane; performanţa clinică şi financiară a activităţilor spitalului. Proiectul trebuie să fie realizat individual de către candidat, prin abordarea uneia dintre teme, dezvoltată în maximum 15-20 de pagini, tehnoredactată pe calculator. De asemenea, pe site-ul Spitalului Judeţean, se regăseşte şi bibliografia. Rămâne de văzut cine va analiza dosarele candidaţilor şi proiectele lor de management, stabilind în final câştigătorul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro