"Nu rămânem surzi la apelurile acelor persoane curajoase care manifestează, ghidate de dorinţa şi speranţa lor de libertate", a afirmat Robert Menendez, preşedintele Comitetului de Afaceri Externe din Senat.
Kievul este de peste o lună teatrul unei importante mişcări de contestare împotriva regimului preşedintelui ucrainean Viktor Ianoukovitch, după refuzul de a se apropia de Uniunea Europeană, în favoarea Rusiei.
Aproximativ 50.000 de persoane au manifestat duminică la Kiev împotriva agresării fostului ministru ucrainean de Interne Iuri Luţenko, vineri, în timpul unor ciocniri cu poliţia.
Adjunctul secretarului de Stat american pentru Europa şi Eurasia, Victoria Nuland, a afirmat miercuri că "toate mijloacele aflate la dispoziţia Guvernului sunt pe masă", inclusiv sancţiunile.
Totuşi, republicanul Robert Menendez a declarat că Senatul al putea prelua iniţiativa. "Dacă administraţia preşedintelui (ucrainean Victor) Ianukovici va continua să acţioneze într-o astfel de manieră împotriva concetăţenilor săi, nu sunt sigur că vom putea aştepta până când Departamentul de Stat va adopta sancţiuni sau va revoca vize celor care au comis aceste acte", a declarat el.
Nuland, care a efectuat două vizite la Kiev, a denunţat actul de violenţă împotriva lui Luţenko, precum şi "toate celelalte actecriminale".