„Urmărim îndeaproape evoluţia evenimentelor dramatice care se desfăşoară în estul Ucrainei şi rămânem deosebit de îngrijoraţi din cauza locuitorilor", a declarat la Ottawa generalul Philip Breedlove în cursul unei conferinţe de presă în comun cu generalul Tom Lawson, şeful statului-major canadian al apărării.
Referitor la posibilitatea ca situaţia din Ucraina să ducă la o prezenţă permanentă a NATO în ţările membre din Europa de Est, el a spus: „Cred că trebuie să ne gândim la aceasta".
„Avem nevoie să evaluăm capacitatea noastră de reacţie, disponibilitatea şi poziţionarea forţelor noastre pentru a fi în măsură să răspundem la această nouă paradigmă", a explicat comandantul forţelor Alianţei.
Este necesar să reevaluăm „capacitatea de reacţie a forţelor de apărare" a NATO din cauza noilor date din relaţia cu Rusia care până în prezent a fost văzută ca un partener. După destrămarea blocului comunist şi căderea Zidului de la Berlin în 1989, Alianţa a evaluat situaţia în care „noi am considerat Rusia mai mult ca un viitor partener", a subliniat generalul Philip Breedlove.