Porumb şi unelte furate dintr-un imobil nelocuit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Porumb şi unelte furate dintr-un imobil nelocuit

Decis să facă rost de bani, un tânăr de 29 de ani, din comuna Zăvoaia, a intrat într-un imobil nelocuit şi a furat tot ce a găsit. Hoţul a plecat cu sute de kilograme de porumb boabe şi mai multe unelte metalice. El a ajuns în final pe mâna poliţiştilor.
La data de 23 aprilie, la ora 16.00, poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Zăvoaia au fost sesizaţi despre furt, prin plângere, de brăileanul Marinache D. (63 de ani), din municipiu. Acesta le-a spus oamenilor legii că în perioada 17-23 aprilie, persoane necunoscute au sustras din anexele gospodăreşti ale imobilului pe care îl deţine în localitatea Dudescu, cantitatea de aproximativ 800 kg de porumb boabe, o pereche de cizme şi mai multe unelte metalice. Prejudiciul creat a fost estimat la suma de 300 de lei.
"Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului şi în teren şi l-au identificat pe D. Adrian (29 de ani), din satul Dudescu, comuna Zăvoaia, despre care s-au obţinut date că ar fi comis furtul.
Poliţiştii au recuperat o parte din prejudiciu, anume obiectele din metal, care au fost predate, anterior, de acesta la un centru de colectare a deşeurilor feroase, din localitatea Zăvoaia", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Faţă de tânărul de 29 de ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro