Textul a fost scris de autorul maghiar Zoltan Egressy, care plaseaza actiunea intr-un sat piedut din Ungaria, insa personajele sint conturate atit de bine, incit ele se incadreaza perfect si in tipologiile pe care le putem descoperi si in oricare sat prapadit din Romania, din Republica Moldova sau chiar din Rusia. Umorul de buna calitate, care insoteste scene de o tristete sfisietoare, te determina sa rizi si sa plingi in acelasi timp. Galeria de personaje conturata de autor a fost pusa in scena extraordinar de Victor Ioan Frunza. Pentru fiecare a reusit sa gaseasca o cheie potrivita, insa suprinderea spectatorului vine din spatiul in care se joaca, scena cuprinzind acum si strada. Uneori nici nu te mai simti in siguranta, pentru ca esti chiar alaturi de oameni care pot deveni oricind periculosi, pot sa se bata la citiva centimetri de tine, sa sparga sticle, sa refuleze toata frustrarea strinsa si toate acestea te ating. Uneori si fizic. Actiunea spectacolului s-a desfasurat si in strada. Limitele conventionale ale spectacolului au fost sparte de Victor Ioan Frunza, care a demonstrat ca piesa nu numai ca este contemporana, dar vorbeste despre aici si acum. Remarcabil a fost momentul cind actiunea se desfasura in strada, personajele principale se bateau, se injurau, se amenintau, iar un batrin care locuia in casa de vizavi de Gradina de vara, a iesit in poarta pentru a vedea ce se intimpla. Minute bune a crezut ca totul e real. Cind a observat insa spectatorii din curte si a realizat ca e vorba, totusi, de un spectacol, s-a retras in spatele portii pentru a urmari mai departe.
Galeria personajelor a fost nemaipoment redata de cei noua actori, toti la fel de buni, indiferent daca au avut de spus zece replici sau de sustinut dialoguri de minute intregi. Cea mai scurta aparitie a fost cea a sotiei, interpretata de Ariana Presan, insa in cele citeva minute a reusit sa se moteze si sa joace excelent rolul sotiei inselate in asteptari, care face o ingrozitoare criza de nervi si sparge tot ce intilneste in cale. Desi a stat aproape tot timpul in scena, fiind betivul incurabil care incepe de dimineata si termina seara intr-un sant, Satana - Ioan Codrea, a avut putine replici de dat, dar mimica sa a stirnit de multe ori risul datorita veridicitatii cu care interpreta. O "alcoolica" de nota zece a fost si Jucika - Inna Andriuca, un personaj foarte colorat si cu multe interventii, care stirneau hohote de ris, dar lasau sa se vada, printre rinduri, drama traita de nenorocita femeie care umbla toata ziua ametita de bautura. Sotul ei, zis Clama, interpretat de Sorin Miron, a intruchipat genul omului lenes, mereu in cautare de mici ciubucuri, care sa-i faca viata usoara, pentru ca el considera ca merita sa traiasca bine. Prezente tragi-comice au fost si preotul, interpretat de Ionut Mateescu, ca si Sfecla - Ovidiu Mihaita, un reprezentant cit se poate de realist al tinerilor smecherasi din aceste sate uitate de lume, in care ei se cred autoritatea suprema si barbatul dorit de toate femeile. Iar cind planurile acestui baietas sint date peste cap de un Don Juan - George Costin, sosit de la Budapesta, violenta si dorinta de a iesi cu ceva in evidenta il coplesesc si pierde bruma de liniste pe care o avea. Galeria personajelor este inchisa de circiumar - Valeriu Doran, fata acestuia Funda - Gabriela Del-Pupo si tinarul de la Budapesta, Porecla - George Costin, plecat in cautarea visului sau, Portugalia. Si jocul lor mentine stacheta ridicata la acelasi nivel. De multe ori se spune ca actorii isi dau sufletul pe scena. La reprezentatia de vineri seara, George Costin a platit cu singele pentru arta, la propriu. Intr-o scena cu bataie si sticle sparte, lucrurile au fost atit de reale, incit s-a taiat la mina si i-a curs singe serios, insa toate acestea nu l-au impiedicat sa mearga mai departe, fara ca spectatorii sa simta ca s-a intimplat ceva care iesea din scenariu.
Spectacolul s-a incheiat cu prezentarea unei colectii de costume ciudate, realizate din deseuri, care imbracau galeria personajelor prezentate. Un spectacol care aduce intrucitva cu "Steaua fara nume" a lui Sebastian, cheia in care a fost scrisa fiind insa una moderna, cu multa violenta, mult umor, asa cum este si societatea in care traim.