Un oracol care culege cuvintele de pe buzele unui Dumnezeu cumva derutat, zimbind a neintelegere si care se apara de lumea pe care a creat-o parca altfel, incercind sa para amuzat in fata sfintilor sai ( flasneta gavareste slovele de pe buzele batrinului Bog, care nu pricepe ce s-a intimplat cu o lume pe care el o facuse haraso si pe care o regaseste horrorshow, clipind totusi amuzat in fata Inaltei Sale Cete de Sfinti): "Lumea era frumoasa, iar oamenii ca niste portocale. Apoi, nu stiu de ce, oamenilor le-a crescut un mecanism cu ceas de care nu au dorit sa mai scape. Au dorit insa sa fie din ce in ce mai putin portocale - si au reusit!".
Lumea este denuntata nu ca fiind preocupata de realizarea binelui (principiu vesnic inoperabil), ci de cosmetizarea raului. Operatie simpla: bransarea "cazului" la electrozi, conectarea retinei la imagini savant alese si gata! - celavekul este transformat intr-o fantosa de rit pavlovian! Efectele secundare ( muzica doare iar iubirea ucide de-a dreptul ) sunt tratate de mofturi. Binele cu forta, binele cu orice pret, binele politizat se transforma in principiu axiomatic.
Acestui hiperbine, acestei obscenitati alburii nu i se poate raspunde decit cu moarte. Dar nu orice fel de moarte, ci una ironica, sagalnica, o moarte spectacol. Moartea devine instrument de negociere. Dar pentru asta trebuie ca mai intii sa esueze si ea, ca si celalalt experiment. Acest esec devine liantul dintre un vertigo social, politic, universalizat si unul personal, interior, intim - afisarea nuda, ostentativa a eului propriu pe o scena suprasaturata de astfel de exhibitii este obscena, dar cistigatoare.
Anthony Burgess in romanul sau "Portocala mechanica", si mai tirziu Stanley Kubrick in filmul omonim, ne previn asupra subtirimii conceptuale dintre bine si rau, intr-o lume fara repere. Obscenitatea, violenta, viciul sunt accelerate de viteza viitorului si devin, in esenta, moderne. Creeaza valori. Oamenii sunt supusi unui raptus care le dicteaza evolutia ulterioara (este elocvent cazul scriitorului care-si asaza casa la marginea lumii (orasului), dar este ajuns din urma de ea si sfirseste lamentabil, in politic).
Cu o notabila diferenta: in timp ce, in ultimul capitol al cartii, A. Burgess accorda o sansa protagonistului (si, implicit, lumii), affirmind ca doar tineretea e huliganica (vindecarea lui este intru iubire), S. Kubrick, mai posac, continuindu-si peroratia impotriva hollywoodizarii existentiale, ignora printr-un cut! cinematografic acest capitol, sugerind ca vindecarea este intru ura (astfel, noicianul intru este cind tautologic, cind oximoronic!).
Este aproape induiosator sa vezi ca o utopie a unui viitor violent nu devine, peste ani, decit o blinda previziune. Dar este o duiosie periculoasa, care ne face apatici. Si n-ar trebui.