Mergi la conţinutul principal

Portarul român de 16 ani, Laurenţiu Brănescu, a fost achiziţionat de Juventus Torino

În contractul dintre Juventus Torino şi CSM Râmnicu Vâlcea sunt stipulate bonusuri financiare pentru gruparea română care pot ajunge la 850.000 de euro.

Astfel, debutul lui Brănescu în Serie A va aduce în contul vâlcenilor 200.000 de euro. Cinci meciuri în prima ligă italiană pentru portarul român vor însemna încă 500.000 de euro pentru CSM Râmnicu Vâlcea, iar dacă Brănescu va fi convocat la naţionala României de trei ori, Juventus va mai plăti 150.000 de euro

Cei 450.000 de euro iniţiali vor fi viraţi de Juventus în două tranşe, prima după validarea contractului de către UEFA, iar a doua în luna iunie.
Laurenţiu Brănescu este născut în 30 martie 1994, la Râmnicu Vâlcea, el evoluând pentru formaţia locală CSM din 2004. A debutat în Liga a II-a pe 10 noiembrie 2009 (la vârsta de 15 ani) într-un meci cu Arieşul Turda, scor 5-1.

În ianuarie 2009 a debutat pentru naţionala României Under 15, într-un meci cu SUA, iar în acest an a jucat câteva meciuri amicale şi cu naţionala Under 17.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro