Mergi la conţinutul principal

Poroşenko cere Rusiei să-şi retragă trupele din estul Ucrainei

"Vă rog, încetaţi focul. Vă rog, eliberaţi ostaticii. Vă rog, retrageţi-vă trupele din teritoriul meu", a îndemnat Petro Poroşenko în cursul unei conferinţe de presă, la Sydney, alături de premierul australian Tony Abbott, un susţinător al Ucrainei în acest conflict.
"Vă rog, închideţi graniţa şi vă promit că în termen de o săptămână, două sau trei vom avea pace şi stabilitate în Ucraina. Este foarte simplu", a adăugat el.
Ucraina şi Occidentul acuză Rusia de implicare în conflictul din estul fostei republici sovietice, soldat cu peste 4.300 de morţi în opt luni, potrivit ONU. Moscova neagă însă că ar fi implicată în acest conflict.
Un armistiţiu era în vigoare miercuri, pentru a retrage armele grele de pe front şi a crea o zonă-tampon. Negocierile de pace prevăzute pentru marţi la Minsk nu au mai avut loc şi nu s-a stabilit o nouă dată pentru ele.
Aceste discuţii sunt urgente pentru a asigura, în special, eliberarea celor 684 de ostatici ţinuţi captivi în prezent de rebelii proruşi, potrivit Kievului.
"Să fie clar: Ucraina poartă război nu numai pentru propria independenţă, pentru integritatea sa teritorială, Ucraina mai poartă război pentru libertate, democraţie şi pace".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro