Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, luni, că nu doreşte să devină preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), dezminţind astfel varianta vehiculată de finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, precizând că nu vrea să comenteze despre o funcţie care, în prezent, este deţinută de cineva. "Acum, dacă vreţi vă spun nu. Mă deranjează că se tot vorbeşte de tot felul de chestiuni care pentru mine nu există deocamdată. Eu nu am avut niciun contact cu niciun om de fotbal, mi se pare că batem câmpii. Nici nu vreau să vorbesc despre o funcţie care în acest moment este deţinută de cineva. Sunt atâtea scenarii încât nici nu vreau să comentez", a spus Popescu la GSP TV.
Referitor la faptul că, în ultimii ani, au existat multe cazuri controversate, precum "bricheta", cel al palmaresului clubului Poli Timişoara şi, ultima dată, Varga-Bălan, Gheorghe Popescu a precizat că ar trebui făcut un regulament foarte clar, pentru a nu exista interpretări. "Eu cred că trebuie făcut un regulament extrem de clar, care să fie respectat de toată lumea, ca să nu se mai dea apă la moară la astfel de interpretări. Cred că dacă am fi avut un regulament în care era foarte bine specificat totul, lucrurile n-ar mai fi ajuns în acest punct. Mi se pare normal ca punctele să se câştige în teren şi nu în afara terenului, dar dacă Timişoara are dreptate în ceea ce spune şi cei doi jucători au fost legitimaţi pe nedrept, e normal să câştige cele trei puncte. Pe de altă parte, din ce a arătat Timişoara în ultima perioadă prin jocurile pe care le-a făcut, poate să arate oricum mai puţin ca o campioană. Dar dacă are dreptate, e normal ca Rapidul să piardă cele trei puncte şi să fie date Timişoarei", a explicat el.
Popescu a mai spus că preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, nu ar fi trebuit să se pronunţe în legătură cu cazul Varga-Bălan. "Cred că nu e treaba dânsului să se pronunţe. În regulament spune că aceste comisii ale LPF sunt autonome şi independente. Eu am văzut o declaraţie a domnului Dragomir în care spune că i-a convocat pe membrii comisiei la dânsul, ceea ce mi s-a părut oarecum exagerat", a adăugat fostul fotbalist.