"Dacă chiar doreşte să discute cu noi, suntem oricând dispuşi, dar nu la modul formal, aşa, «haideţi şi voi împreună cu încă 30 de la Putere, stăm o oră şi plecăm acasă». Am cerut ca noi, cei din Opoziţie, să fim chemaţi separat, ca să fim cu adevărat auziţi de preşedinte. Altfel, dacă ne pui aşa în mijlocul unei mulţimi de oameni, care doar dau din cap, îl aprobă pe preşedinte şi apoi ies la declaraţii de presă şi folosesc practic aceleaşi cuvinte, înseamnă că e doar o întâlnire formală şi nimic mai mult", a declarat Victor Ponta.
El a comparat invitaţia lui Traian Băsescu cu invitaţie la dans, în care cel care invită speră ca celălalt să nu accepte. "Ultima dată, în martie, când preşedintele chiar a vrut să stea de vorbă cu noi, ne-a chemat pe cei din Opoziţie separat. Acum, preşedintele nu vrea în niciun fel să se întâlnească cu cei din Opoziţie. Joacă această piesă, în care, vezi, Doamne, el e responsabil şi noi nu vrem să discutăm! Pentru românul obişnuit, piesele acestea între politicieni, dansul acesta, în care mă fac că te invit, dar de fapt aştept să nu vii, cred că este extrem de neserios şi nu cred că preşedintele reuşeşte să dea vina pe Opoziţie", a mai explicat liderul PSD.
Consultările preşedintelui Băsescu cu liderii coaliţiei s-au desfăşurat ieri, în timp ce partidele de opoziţie au lipsit, după ce au refuzat invitaţia şefului statului.