• liderul Pro România, fostul premier Victor Ponta, a afirmat, în timpul vizitei sale la Brăila, că este convins că mulţi dintre actualii social-democraţi nu vor să voteze cu Dragnea şi tabăra acestuia • Ponta a precizat că în premieră pentru România, votanţii social-democraţi au o variantă serioasă de care ar trebui să profite în ziua votului
Preşedintele Pro România, ex-premierul Victor Ponta, a vorbit la Brăila despre întâmplarea ca partidul pe care îl reprezintă să se afle pe aceeaşi pagină a buletinului de vot la Alegerile Europarlamentare cu PSD-ul, asta fiind, în opinia sa, o alternativă reală a votanţilor de centru-stânga. Acesta a susţinut că este convins că mulţi dintre social-democraţi refuză să îl susţină pe Liviu Dragnea şi tabăra acestuia, însă la alegerile pentru Parlamentul European nu se vor putea plânge că nu au avut de unde alege.
“S-a întâmplat, am avut noroc, aşa a vrut Dumnezeu, ca pe buletinul de vot, pe prima pagină - că dacă era pe pagina 3, 4, poate că mulţi nu o dădeau -, să fie lista Pro România, alături de lista PSD. Pe lista Pro România sunt: Victor Ponta, Corina Creţu, Mihai Tudose, Iurie Leancă - un mesaj apropo de tot ce înseamnă toţi românii. Pe lista PSD e soţul lu' Olguţa şi o doamnă mesianică de la Antena 3... Eu cred că social-democraţii o să ştie unde să pună ştampila. Dacă vor totuşi nişte oameni care sunt recunoscuţi la nivel european, care au o anumită pregătire, carieră în spate, au un cuvânt de spus, atunci, cu siguranţă vor pune ştampila pe lista Pro România”, a declarat Ponta.
Liderul Pro România a vorbit şi despre scorul pe care mizează la Alegerile Europarlamentare.
“Pe 26 mai sunt convins că o să avem un rezultat bun. Mă întreabă lumea ce înseamnă un rezultat bun? Păi e primul examen pentru Pro România. Practic, pe 26 mai ne naştem ca partid politic, pentru că e prima dată când luăm nişte voturi. Un examen poţi să îl iei şi cu nota 5, adică să luăm 5%, dar cel mai bine e să îl luăm cu nota 10. Iar Mihai, care e mai optimist şi e mai avântat decât mine, zice să îl luăm cu 15. Important este că e prima dată când există cu adevărat o alternativă pe zona de centru şi de centru-stânga. Pe dreapta au tot apărut partide, s-au tot împărţit, reunit. Pe zona de stânga era PSD-ul, «monstrul care mănâncă tot şi nu mai există nimic». Sunt foarte mulţi oameni care nu se dezic de PSD sau de social-democraţie, dar nu pot să pună ştampila pe Dragnea şi pe gaşca lui. Faptul că am construit o alternativă este cel mai important. Nu vreau să zică nimeni, «dom'le nu am avut cu cine să votez». Ba da, votează! În Transilvania le spun: nu vă place de Ponta, votaţi cu Corina Creţu. În Brăila: nu vă place de Ponta, votaţi cu Mihai Tudose. În Moldova: nu vă place de Ponta, votaţi cu Iurie Leancă. În Oltenia le place de mine şi cred că îi conving. Au fost tot timpul alături de mine”, a conchis Ponta, cu precizarea că după alegerile Europarlamentare, membrii Pro România vor avea ocazia şi datoria de a tria foarte atent oamenii care vor veni de la PSD în partidul lor.