Ponta intră în concediu de depresie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ponta intră în concediu de depresie

Premierul Victor Ponta şi-a delegat, prin decizie, atribuţiile de coordonare a Guvernului către vicepremierul Gabriel Oprea, decizia urmând să fie aplicată în perioada 19-24 noiembrie.
Decizia de delegare a atribuţiilor a fost semnată marţi de şeful Guvernului.
Surse oficiale au declarat anterior că premierul Victor Ponta va intra într-un scurt concediu, până la începutul săptămânii viitoare, interval în care activitatea Guvernului va fi coordonată de către vicepremierul Gabriel Oprea.
Potrivit acestora, premierul a simţit nevoia unei scurte perioade de odihnă după alegerile prezidenţiale, pe care le-a pierdut în faţa lui Iohannis.
Luni, premierul Victor Ponta a declarat că este "trist", că îi pare foarte rău pentru cei care l-au sprijinit în alegeri şi a arătat că în zilele următoare "o să stea puţin cu familia sa, care suferă mai mult decât el".
"Bineînţeles că sunt trist, îmi pare foarte rău pentru cei care m-au sprijinit, pentru cei care au crezut. În acestă seară, zilele următoare, o să stau puţin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine, dar mâine avem şedinţă de Guvern şi de săptămâna viitoare ne facem datoria", a precizat Ponta, luni.
Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Klaus Iohannis, care a obţinut 54,50% din voturi la turul doi al alegerilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro