„Evident că nu cunosc detalii din dosarul penal, dar, atât timp cât s-au încălcat legi importante şi atât timp cât au fost încărcate facturi, trebuie să existe o răspundere personală a celor care au încălcat legea şi măsuri ca în viitor asemenea situaţii să fie evitate. Din punctul de vedere al Guvernului, imediat ce avem nişte concluzii despre modul în care s-a încălcat legea, putem să luăm mai departe măsuri ca să evităm pe viitor ca ceea ce spuneţi dumneavoastră (presa - n.r.) că s-a întâmplat să nu mai fie posibil", a spus premierul.
Întrebat despre faptul că l-a lăudat recent pe patronul SC ElectroAlfa International SRL, una dintre persoanele implicate în acest dosar, Ponta a răspuns: „Eu laud pe foarte multă lume atunci când cineva face lucruri bune. Dacă face lucruri rele, el e sancţionat. Eu am lăudat vreo 20 de milioane de români. Sper că nu vreţi să mă opresc din acest obicei, altfel bun."
Întrebat despre posibilitatea ca oamenii să îşi recupereze banii pierduţi, premierul a spus că vor fi luate toate măsurile după ce se constată din punct de vedere legal care este situaţia.
„Tocmai de aceasta spun, că mă bucur foarte mult că instituţiile statului îşi fac datoria, constată acolo unde se încalcă legea şi, pe baza constatărilor parchetului şi ale justiţiei, putem să luăm măsuri", a continuat acesta.
Întrebat dacă, în acest caz, îi laudă pe cei de la DNA, Ponta a răspuns: „Dacă fac lucruri bune de ce să nu îi laud?".
Pe de altă parte, el a menţionat că Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie nu este o instituţie guvernamentală, ci una independentă, iar conducerea acesteia este numită de către Parlament.
„Ministerul Energiei nu se ocupă cu preţuri şi relaţii cu producători sau distribuitori, pentru că e împotriva legislaţiei europene acest lucru", a adăugat premierul.
Procurorii anticorupţie i-au reţinut, joi, pe vicepreşedintele ANRE Claudiu Dumbrăveanu şi pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la SC ElectroAlfa International SRL, acuzaţi de luare de mită, alături de directorul ENEL Florin Gugu, pentru dare de mită, informează DNA.