* “E incredibil că în acest moment, la 3 ani de la aprobarea finanţării, proiectul nu există la Bruxelles”, a spus Victor Ponta, prezent, joi, la Brăila * copreşedintele Partidului “Pro România” a avertizat că, dacă documentaţia nu va fi trimisă în timp util, ţara noastră riscă să piardă banii europeni necesari realizării acestui obiectiv de mare anvergură
Fostul premier Victor Ponta, co-preşedintele Partidului “PRO România”, a fost prezent, joi, la Brăila în contextul unei conferinţe regionale. Alături de deputaţii Emilia Meiroşu şi Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii în cabinetul său, Ponta a susţinut o conferinţă de presă în care a criticat Guvernul condus de Viorica Dăncilă pentru
modul în care gestionează proiectul “Podul peste Dunăre”. Acesta a spus că a veritficat la Bruxelles şi încă nu s-a depus proiectul, deşi au trecut 10 luni de la semnarea contractului de către fostul premier Mihai Tudose.
“Un proiect la care tot muncim de mulţi ani, dar care nu apare, că am venit de la Tulcea tot cu bacul. Am reuşit să punem în acordul cu Uniunea Europeană, în perioada 2014-2020, finanţarea nu doar a podului pe care şi-l doreşte toată lumea de zeci de ani, dar şi a lucrărilor de infrastructură aferente. După cum ştiţi, domnul Tudose, în ultima zi de mandat, a semnat contractul. Asta era în ianuarie şi totuşi nu se întâmplă lucrurile. Am verificat la Bruxelles şi avem o situaţie! Eu am verificat-o de mai multe ori ca să fiu sigur că e adevărat, că nu puteam să cred. Până azi când sunt aici (n.r. - joi) la dumneavoastră la Brăila, şi am aşteptat această zi ca să fac aici apelul, la Bruxelles nu a ajuns niciun proiect pentru finanţare. Nu există o aplicaţie pentru finanţarea acestui pod (...). Bine că s-a semnat contractul, cred că a fost şi o ambiţie a lui Tudose, dar de ce nu trimite nimeni proiectul la Bruxelles mi se pare extrem de ciudat şi nu înţeleg. Nu înţeleg cum poţi să dai drumul la o lucrare fără să prezinţi întâi proiectul celui care o finanţează. E ca şi când eu m-aş duce acum să îmi construiesc o casă dar nu i-am prezentat băncii de la care vreau banii proiectul. E foarte ciudat, nu am mai întâlnit chestia asta şi o fi ceva putred aici”, a declarat Victor Ponta.
În cadrul aceleaşi conferinţe de presă, copreşedintele “Pro România” a avertizat că dacă proiectul Podului peste Dunăre nu va fi depus cât mai repede, România riscă să piardă banii europeni pentru finanţarea acestui obiectiv mare de infrastructură.
“Dacă nu se mişcă mai repede şi dacă nu se mişcă bine şi dacă se apucă de lucrări, aveţi două variante, proaste amândouă. Ori să se oprească lucrările la un moment dat şi să rămâneţi cu un început de pod Dumnezeu ştie câţi ani, ori să se continue să se finalizeze şi să dăm 500 milioane de euro din banii de buget, adică din ceea ce ar trebui să dăm pentru sănătate, educaţie şi altceva. Asta în loc să îi luăm nerambursabili, sigur, cu partea de cofinanţare, de la Comisia Europeană. E incredibil că în acest moment, la 3 ani după ce am lansat tot şi s-au aprobat de principiu finanţările, proiectul nu există la Bruxelles”, a subliniat Ponta.
Fostul premier a mai declarat că e foarte important ca hârtiile să fie trimise la Comisia Europeană cât mai repede pentru că, dacă există probleme la documentaţie, acestea să poată fi rezolvate cu rapiditate şi să nu existe întârzieri la execuţia podului şi finalizarea acestuia. Totodată, Ponta i-a acuzat pe membrii Guvernului PSD că nu spriijină destul acest proiect, interesele lor fiind de altă natură.
“Dacă Comisia Europeană spune că nu s-au respectat proceduri sau forma depusă nu este eligibilă? Eu aşa ştiu, că se pun boii şi după aceea căruţa, nu invers. Eu am înţeles dorinţa lui Mihai Tudose şi e pozitivă, dar nu înţeleg de ce în aceste 10 luni nu a trimis nimeni proiectul. Iar doamna comisar Corina Creţu asta a spus: banii sunt dar să ne arătaţi un proiect (...) Cred că trebuia să facă TelDrum şi podul ăsta ca să se mişte lucrurile mai repede. Banii sunt din 2015. Dacă se apucă în 2019, probabil în 2022 e gata. De ce trebuie să pierdem toţi aceşti ani nimeni nu găseşte o explicaţie. Iar singura mea explicaţie este că atunci când aduci în Guvern numai oameni care ori trebuie să îţi fie obedienţi ţie, adică lui Dragnea, ori au altă agendă personală, atunci nu se mişcă nici lucrurile. Singura preocupare a unor miniştri este să fie primii în listă la europarlamentare”,a afirmat acesta.
Victor Ponta a spus că deputaţii Partidului “Pro România” vor face o interpelare
ministrului Transporturilor pentru a trimite cât mai repede proiectul “Podul peste Dunăre” la Bruxelles.