Ponta cere o dezbatere doar între el şi Boc | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ponta cere o dezbatere doar între el şi Boc

Social-democratul notează în scrisoarea deschisă adresată lui Boc lansarea programului economic al USL, care identifică, printre altele, "cauzele profunde" ale crizei din România şi care propune "peste 40 de măsuri concrete" prin care poate fi relansată creşterea economică. "Am dorit, prin această acţiune, să dăm un semnal constructiv şi pozitiv, pentru a arată că există alternativă la ceea ce considerăm a fi, în prezent, politica economică greşită a actualului guvern pe care îl conduceţi", scrie Ponta.
Liderul PSD menţionează şi echilibrul politic "fragil" din Parlament, motiv pentru care măsurile de ieşire din criză trebuie să primească sprijinul majorităţii românilor. Astfel, consideră Ponta, important este realizarea unui dialog deschis, care să ofere opiniei publice şansa de a decide care dintre măsurile economice propuse sunt mai potrivite pentru România.
"Vă adresez, pe această cale, invitaţia publică de a organiza, împreună, o dezbatere cu privire la modelul economic necesar României de azi, precum şi cu privire la măsurile concrete care se impun în perioada următoare pentru creşterea ocupării în România, pentru reluarea creşterii economice şi pentru conturarea unei noi strategii de dezvoltare", se mai arată în scrisoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro