"Doamna Sulfina Barbu, în calitatea domniei sale de pedelistă, ca orice pedelist a minţit în aceste zile şi nu vreau să rămână înainte de Paşte o minciună pentru care doamna Barbu să nu se căiască. A spus doamna Barbu că USL şi PDL au sprijinit votul uninominal, dar nu s-a putut adopta o asemenea soluţie din cauza UDMR şi minorităţi", a declarat social-democratul.
Ponta a explicat că "doar USL a susţinut legea", iar din partea pedeliştilor a votat "pentru" doar Sulfina Barbu. "În primul rând doar USL a susţinut legea privind alegerea parlamentarilor prin scrutin majoritar dintr-un singur tur, de la PDL, în stilul duplicitar şi obişnuit al PDL-ului, unul dintre reprezentanti - pentru că fiecare partid are câte doi reprezentanţi în comisie-, unul dintre reprezentanţi a votat contra, iar doamna Barbu a votat pentru, dumneavoastră puteţi să înţelegeţi cum voteaza PDL dacă, din doi, unul zice da şi altul nu", a completat Ponta.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.