Schema de înjumătăţire a ratelor bancare pentru anumite persoane va fi aplicată începând cu luna iulie a acestui an, iar creditul fiscal va intra în vigoare după doi ani, din 2016, a declarat premierul Victor Ponta.
"Este pentru acest an, de la 1 iulie. Ministrul Finanţelor a explicat un lucru care este atât de tehnic încât nu încape (în titlul ştirilor - n.r.). De la 1 iulie se poate aplica acea înjumătăţire a ratei pe o perioadă de doi ani, creditul fiscal intră în vigoare din 2016, după doi ani, asta încerca să spună ministrul, dar nu are cum să spună în cuvinte foarte simple lucruri complicate. Încearcă şi ea, săraca, ce să facem...eu sunt traducătorul", a spus Ponta, potrivit mediafax.ro.
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a fost citat, marţi, la Adevărul, afirmând că schema fiscală pentru restructurarea creditelor populaţiei, cunoscută ca electorată, va suferi modificări de calcul faţă de formula ministrului Bugerului, Liviu Voinea, şi va intra în vigoare începând cu anul 2016.
"Se va aplica, dar vreau să o supun dezbaterii atât cu băncile, cât şi cu mediul academic. Noul plan este să ajutăm pe cei cu venituri mici din 2016, am format un grup care să identifice orice posibilă problemă. Dacă sunt persoane cu venituri mici, e bine să fie ajutaţi înainte ca acest împrumut să de devină neperformant. Trebuie să fie mai puţin birocratică. Am mai schimbat formula domnului Voinea", a fost citatul prezentat al ministrului.
În luna februarie, premierul Victor Ponta a anunţat, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, că Guvernul va aplica un program de stimulare a consumului, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare.
Deranjat de comentariile ministrului Cotovelea
De asemenea, premierul Ponta a comentat declaraţia făcută la conferinţa MEDIAFAX a ministrului pentru Societate Informaţională conform căruia serviciile ANAF sunt mizerabile şi primitive, afirmând că este evident că serviciile fiscale din România sunt proaste, dar că trebuie şi făcute lucruri, nu doar exprimate opinii.
"Foarte bine, trebuie să le îmbunătăţim. Că serviciile fiscale sunt proaste, e evident acest lucru, iar ministrul Finanţelor are printre obiective şi acest lucru, şi anume informatizare, digitalizare. Aşa, să ne dăm cu părerea, e uşor, trebuie să şi facem lucruri, la dat cu părerea sunt toţi buni", a spus Ponta, întrebat de jurnalişti despre declaraţia ministrului.
Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, a calificat serviciile furnizate populaţiei de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ca fiind mizerabile şi primitive, după ce în calitate de contribuabil a aşteptat 45 de minute să plătească taxele datorate de familie statului
"Ştiu în detaliu situaţia de la ANAF pentru că şi eu, la fel ca şi alţi cetăţeni ai României, am fost în situaţia să achit anumite contribuţii ale familiei şi, după 45 de minute, nu am înţeles deloc, sincer vorbind, cum este organizată această instituţie a statului. Este o mizerie ce se întâmplă acolo. Sunt nevoi mari, investiţii financiare care trebuiau realizate până acum, erau angajamente pe care România le-a luat în 2010, lucruri care încă nu funcţionează (...) Ceea ce se întâmplă acum la toate sediile ANAF este un privitimism dacă ne comparăm situaţia cu alte state europene, cum ar fi Germania sau Austria, unde peste 99% din plăţi se fac online", a afirmat Cotovelea, la conferinţa internaţională "MEDIAFAX Talks about Digital Europe".