"Mă voi întoarce în Parlament, să îmi fac datoria faţă de locuitorii din Târgu-Jiu care m-au votat în majoritate absolută atunci când Camera Deputaţilor va funcţiona. Mingea este şi în curtea premierului Mihai Răzvan Ungureanu. El nu este şeful PDL, dar faptul că Parlamentul nu funcţionează, şi el nu poate să funcţioneze cu Guvernul fără să aibă Parlament, de dragul unei persoane, doamna Anastase, e un lucru foarte rău şi pentru premier. Am văzut că a reuşit, sper că e realizarea lui, să nu o aibă pe doamna Udrea în Guvern, pentru că e clar că nu ai ce să guvernezi când e doamna Udrea acolo, acum nu poţi să ai un Parlament normal cât timp e vorba de doamna Anastase. E o decizie foarte simplă, pe care Mihai Răzvan Ungureanu trebuie să o ia. Se implică, are curaj, are putere, are capacitatea de a se implica în deblocarea acestei situaţii? Dacă nu, stă după interesele pe care le cunoşteţi foarte bine, strict de grup, din PDL, şi în acest fel structurle statului nu funcţionează", a declarat Ponta.
Întrebat ce poate să facă premierul cu privire la Roberta Anastase, din moment ce nu este şeful PDL, Ponta a spus că Ungureanu trebuie să plece din fruntea Guvernului dacă nu poate să facă nimic. "Domnul Ungureanu, dacă nu poate să facă nimic, trebuie să plece din funcţia de premier. Nu poate să îi schimbe pe prefecţii de Vrancea şi de Buzău pentru că sunt ai PDL şi nu poate să le facă nimic deşi au încălcat legea şi au lăsat oameni să moară acolo. Nu poate să schimbe prefecţii din Harghita şi Covasna pentru că sunt ai UDMR şi deşi încalcă legea nu poate să le facă nimic. Nu poate să îl schimbe pe domnul Duţă de la Casa Naţională deşi au murit oameni şi mor oameni din cauza lui pentru că e pus de PDL", a declarat liderul social-democrat.