Schimbarea directorilor la serviciile descentralizate la nivel local, la care se lucrează de câteva săptămâni, reprezintă în principal, ca de fiecare dată, în ultimii 19 ani, o manevră având drept scop "rezolvarea" clienţilor politici. Dacă numirea în posturi-cheie a persoanelor apropiate liderilor PSD şi PDL, tovarăşi de afaceri, de armată sau de diverse manevre politico-financiare nu mai miră pe nimeni, nominalizarea rudelor apropiate încă este de natură să deranjeze opinia publică, care acuză nepotismul practicat "pe faţă", fără reţineri. Nominalizările de acest tip există şi la social-democraţi, dar şi la democrat-liberali, singura diferenţă fiind legată de diferenţa de vârstă. Dacă PSD-iştii, care spun că vor să vină cu un suflu nou, cu tineret, scot în faţă fiii unor lideri din partid, PDL-iştii, care s-au remarcat prin nominalizarea unor tinere speranţe pensionate din armată, aduc în scenă surori trecute de a doua tinereţe.
Mai concret, în tabăra PSD, juniorii Puiu şi Balcan şi-au găsit câte un loc pe lista cu propuneri, primul vizând şefia Direcţiei Judeţene de Sport, condusă în trecut de tatăl său, iar cel de-al doilea, şefia filialei locale a Administraţiei "Drumuri Naţionale". Senzaţia cel puţin ciudată că Vasile Puiu îi lasă moştenire Sportul local, fiului său, a fost accentuată de faptul că, iniţial, nominalizarea PSD pentru Direcţia amintită a fost pe numele tatălui. La câteva zile după aceea, însă, conducerea PSD s-a sucit şi a ieşit pe piaţă cu numele fiului, Ionuţ Puiu. Schimbarea propunerii este cu atât mai discutabilă, cu cât preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a admis că se bazează pe Puiu senior, ca să-l ajute pe junior să facă faţă funcţiei în care acesta se doreşte a fi instalat: "Fiul lui Vasile Puiu are câţiva ani de când e membru PSD, nu ştiu exact cât, are vreo 3-4-5 ani. Să vă spun şi de ce ne-a venit nouă ideea aceasta, cu o nouă nominalizare la Direcţia de Sport: în primul rând, că Puiu cel tânăr a făcut sport de performanţă, deci a fost campion naţional, a fost în lotul olimpic de nataţie al României, a fost, mi se pare, şi campion balcanic, a avut nişte rezultate. Cu ajutorul tatălui său, care are o experienţă şi o expertiză în sport, eu zic că putem forma un tânăr care are alte vederi, altă mentalitate şi poate să facă ceva pentru sportul brăilean, nu numai pentru nataţie, dar nataţia ne interesează în mod deosebit să se revitalizeze şi să avem rezultate şi mai bune".
În ceea ce-l priveşte, Vasile Puiu a comentat numirea fiului său astfel: "Toată lumea trebuie să fie convinsă că activitatea de numire în funcţii este a partidului respectiv, e bună, nu este bună, lumea ne sancţionează la alegeri. Eu am o vârstă, experienţă, pentru că am activat peste 30 de ani numai în domeniul sportului, dar consider că reînnoirea garniturii este un lucru foarte bun. Şi acum este normal, oricărui părinte îi creşte inima când îşi ajută copiii. Dar de ce nu m-a întrebat nimeni până acum când mă chinuiam să-i găsesc un loc de muncă după ce a terminat facultatea? Dacă eram aşa de tare, credeţi că nu-l angajam până acum? Eu îl voi ajuta şi îi voi împărtăşi din experienţa şi cunoştinţele mele aşa cum fac, de altfel, şi cu actualul director de la LPS, Viorel Alexandru, (soţul Loredanei Alexandru, actualul prefect) şi cu orice alt tânăr care îmi solicită ajutorul".
Precizăm că Ionuţ Puiu a început înotul la 6 ani, sub îndrumarea profesoarei Viorica Predescu, a trecut apoi la grupa antrenoarei emerite Gabriela Stoicescu Clinciu, însă în clasa a opta a renunţat la performanţă şi, timp de şase luni, a trecut la secţia de handbal. După această perioadă a revenit la prima dragoste, înotul, iar sub îndrumarea profesorului Ion Ionescu, au apărut şi primele performanţe în probele de liber. Component al Centrului olimpic şi al lotului naţional de juniori, Ionuţ Puiu a fost multiplu medaliat în competiţiile interne şi a cucerit aurul la Balcaniadă în proba de ştafetă şi tot atunci a devenit vicecampion balcanic la individual, la 50 m liber şi a participat în Danemarca la Campionatele Europene.
A fost sparing partner pentru colega de grupă, Camelia Potec, şi şi-a încheiat activitatea la vârsta de 18 ani, din cauza unor probleme medicale la coloana vertebrală.
"Dacă mă întrebaţi pe mine, el este pregătit, ştie ce are de făcut şi este capabil să ia concursul ce va fi organizat pentru ocuparea acestui post"
Un alt fiu de potentat local nominalizat de PSD pentru o funcţie de director este Cristian Balcan, unicul copil al fostului senator, fostului prefect şi actualului deputat Viorel Balcan. Deşi nu a fost văzut niciodată la vreo acţiune politică a PSD, şi Cristian pare să fie membru de partid de ani de zile, din câte spune preşedintele Gheorghe Bunea Stancu: "Nu ştiu exact de când e fiul lui Balcan membru PSD, probabil de când a fost taică-său preşedinte. Şi în cazul lui vă spun acelaşi lucru: încă nu ne-am hotărât definitiv, discutăm despre o propunere care va intra în Comitetul Executiv şi acolo se aprobă toate aceste nume. Dar vă spun că nu este obligatoriu să fie membru PSD un om, ca să-l propunem ca director. Avem şi propuneri care nu sunt membri PSD, cum ar fi doamna Tarachiu, de exemplu, care a dat examen şi l-a luat, pentru CJAS".
Deputatul Balcan este de părere că nu se poate pune problema de nepotism, în cazul său, pentru că nu el personal l-a numit pe fiul său într-o funcţie, ci a fost propus şi agreat, în unanimitate, de colegii care au putere de decizie, pe tema nominalizărilor de viitori directori: "În discuţiile care au avut loc la partid, pe tema propunerilor pentru directori, unul dintre colegi l-a propus pe fiul meu pentru «Drumuri Naţionale», ştiind că este drumar. M-au întrebat ce părere am despre această chestiune, iar eu am spus că dacă sunt de acord colegii mei, nu am nimic împotrivă. Vă daţi seama, este fiul meu şi sunt mândru de el. În rest, nu mai este un alt drumar în PSD, în afară de mine şi, în general, în Brăila, drumari sunt puţini, să-i numeri pe degete. Cristi este unul dintre cei pe care i-am adus eu înapoi, la Brăila, pentru că el este stabilit în Bucureşti, se poate întoarce oricând acolo. El a lucrat, o perioadă, în Bucureşti, la o firmă americană de proiectare şi consultanţă care s-a ocupat de şoseaua de centură a Piteştiului şi de doi ani a venit la Brăila, la firma «Drumuri şi poduri». Dacă mă întrebaţi pe mine, el este pregătit, ştie ce are de făcut şi este capabil să ia concursul ce va fi organizat pentru ocuparea acestui post".
Cristian Balcan are 28 de ani, este căsătorit, are o fetiţă, a terminat Facultatea de Construcţii, Căi Ferate Bucureşti. El a fost membru al lotului naţional de handbal juniori.
"Eu nu am avut nimic de-a face cu posibila viitoare numire a surorii mele în funcţia de Director la Direcţia de Cultură şi Culte"
Nici PDL-ul nu este străin de asemenea practici, un exemplu în acest sens fiind chiar preşedintele PDL, Eugen Bădălan, care şi-a instalat sora - deocamdată, ca şi propunere, dar suntem siguri că nu va avea nicio problemă în a promova concursul pentru ocuparea acestui post - în fruntea Direcţiei Pentru Cultură şi Culte. Oficial, Bădălan a negat că ar fi avut ceva de-a face cu propunerea respectivă, însă este greu de crezut că numele Virginiei Sâmpetru, care nici măcar nu este membră de partid, le-a venit în minte PSD-iştilor aşa, din senin, mai ales că Gheorghe Bunea Stancu nici n-o cunoştea.
"Nu vreau să comentez nimic despre posibila viitoare numire a surorii mele în funcţia de Director la Direcţia de Cultură şi Culte, deoarece eu nu am avut nimic de-a face cu asta. Dar aş fi total anormal dacă aş spune că nu mă bucură. Preşedintele PSD Brăila, Stancu, a fost cel care ne-a anunţat pe noi, cei din PDL, că a desemnat-o pe sora mea ca viitor director al acestei direcţii, la propunerea mai multora din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, mai ales la îndemnul domnului Mortu. Asta a fost tot. Mai mult nu vreau să comentez, dar mă bucur pentru ea", a declarat pe această temă preşedintele PDL, Eugen Bădălan. Preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a recunoscut chiar ieri că a fost un schimb care să mulţumească "pe toată lumea". Şi dacă ne întrebaţi pe noi, este puţin probabil ca sintagma "toată lumea" să se refere la altă lume decât aceea a liderilor de partid care au negociat numirile pe posturi: "Dânsa nu este membru de partid, este independentă. Ea a fost propusă la pachet, Direcţia pentru Cultură cu Inspectoratul Şcolar. Ni se părea corect ca Mortu, după rezultatele pe care le-a avut, să fie reînscăunat în fruntea Inspectoratului Şcolar şi atunci am căutat o formulă puţin mai lărgită, în care toată lumea să fie mulţumită".
Virginia Sâmpetru a absolvit Facultatea de Filologie, Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi, în 1978, iar între 2003 şi 2006 a urmat un masterat în psihodramă la Cluj. Pe linie profesională, Virginia Sâmpetru a menţionat că a fost cadru didactic la Liceul de Artă "Hariclea Darclee" până în 2003, când a părăsit sistemul de învăţământ, iar în perioada 2006 - 2008 a fost consilier al preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog. În această calitate, a condus mai multe proiecte antidrog.
"Propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, a domnului Stancu, m-a luat prin surprindere. Am acceptat, pentru că Brăila va rămâne pentru mine întotdeauna «acasă»", a spus, la momentul respectiv, Virginia Sâmpetru, care este fosta soţie a ex-procurorului general Marcel Sâmpetru. Această declaraţie a fost făcută în contextul în care Stancu spusese despre ea: "ne-a prezentat-o domnul Mortu, e o femeie care are peste 50 de ani, mi s-a părut o persoană echilibrată, am avut o discuţie cu dânsa câteva minute, ca să o cunoaştem".