Politicienii brăileni, la urne de la primele ore | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politicienii brăileni, la urne de la primele ore

• liderii administrației brăilene, președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (liderul PSD Brăila), dar și primarul Marian Dragomir au mers de dimineață la urne pentru a-și exprima opțiunea privind viitorul președinte al României • la fel au făcut și viceprimarul Doinița Ciocan, candidatul PSD Brăila pe loc eligibil pentru Camera Deputaților, dr. Antoneta Ioniță, liderul Forța Dreptei, care de asemenea aspiră la un fotoliu de deputat, precum și PNL-istul Marian Străchinescu, candidat pe loc eligibil pentru Senatul României • și Florin Cîrligea, liderul AUR Brăila și candidat pe prima poziție la Camera Deputaților a mers la urne de dimineață, pentru ”o Românie normală”

 

Primul tur al Alegerilor Prezidențiale în România i-a mobilizat pe politicienii brăileni încă de la primele ore. Rând pe rând aleșii locali sau liderii partidelor și candidații la Alegerile Parlamentare ce urmează weekendul viitor, au mers la urne pentru a-și exprima opțiunile privind viitorul președinte al României.

 

Printre primii s-a numărat președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), care a mers la secția de votare de la Teatrul de Păpuși (Școala 6), la ora 9:00. Acesta a afirmat după exprimarea votului că a ales să susțină un ”om normal”.

”După 20 de ani de președinți de dreapta, astăzi, am votat cu un om, cu un român care știe ce are de făcut. Pentru că am avut 20 de ani un președinte, ba jucător, ba unul călător care își promovează clonele. Am speranța că astăzi am votat cu încredere pentru un om normal, un român care știe ce are de făcut pentru a duce țara unde trebuie”, a declarat Chiriac după ce a ieșit din secția de votare.

Acesta a postat și un mesaj similar pe Facebook, ulterior, venind cu adăugirea: ”Am ales drumul sigur pentru România și Brăila!”

 

Și primarul Marian Dragomir (liderul municipalei PSD Brăila) a mers la secția de votare de la Școala nr. 1 ”Vlaicu Vodă”, la ora 10:45. Spre deosebire de ceilalți ani când era însoțit de familie, de această dată, asemenea lui Chiriac, edilul-șef a ales să meargă de unul singur la urne.

”Am votat azi cu un prieten de-al meu. Cu cel care a susținut de fiecare dată Primăria Municipiului Brăila când am avut nevoie de această susținere pentru accesarea finanțării de la Guvern. Pentru că m-am săturat de 20 de ani de președinți de dreapta care nu au acordat nicio atenție Municipiului Brăila!”, a spus primarul Dragomir după vot.

 

Tot dimineața, la ora 10:00 a mers la urne și viceprimarul Doinița Ciocan. Însoțită de soț și de fiu, Ciocan, candidat pe primul loc de pe lista PSD Brăila pentru Camera Deputaților, a votat la Școala 17 ”Ecaterina Teodoroiu”.

”Am votat pentru un român. Un președinte echilibrat. Un președinte cu apreciere și respect pentru români. Un președinte care va promova interesele românilor și României oriunde în lume. Un președinte care va munci pentru România!”, a transmis social-democrata.

 

Printre cei mai matinali politicieni brăileni care au ieșit la vot s-a numărat liderul Forța Dreptei Brăila, dr. Antoneta Ioniță, care a mers la ora 8:30, însoțită de soț, la secția de la Liceul ”Panait Cerna”. Candidatul Forța Dreptei pentru un fotoliu de deputat, a afirmat că a votat pentru ”un președinte empatic”.

”Votul meu de astăzi a fost pentru un președinte luptător, un președinte empatic, un președinte care își dorește să construiască o țară în care oamenii să se simtă acasă. Un președinte căruia îi pasă de tineri și care își dorește ca tinerii plecați din țară să revină în România. Un președinte căruia îi pasă și de oamenii în vârstă, care au nevoie de pensii decente pentru ca să ducă un trai decent. Un președinte luptător, cu drag de oameni, pentru o Românie în care să ne dorim cu toții să stăm și să locuim decent”, a spus Ioniță după vot.

 

Tot dimineață, de la 8:30 a mers la secția de votare nr. 64 (Liceul de Arte) și liderul AUR Brăila, afaceristul Florin Cîrligea. Candidat pe prima poziție la Camera Deputaților, după exprimarea votului pentru alegerea președintelui României, Cîrligea a afirmat că a ales normalitatea și viitorul.

”Pentru o Românie normală! Pentru copiii noștri și pentru viitorii nepoți ai noștri”, a precizat Cîrligea după vot.

 

Și candidatul PNL Brăila pe prima poziție pentru Senatul României, Marian Străchinescu, a votat la ora 10:00, la Secția nr. 88 din Municipiu. Acesta a mers la vot alături de liberalul Dan Căpățînă, de asemenea candidat pe lista PNL pentru Camera Deputaților.

”Astăzi am votat pentru o Românie normală, pentru o Românie sigură și prosperă și am votat cu mare încredere omul care cu siguranță în următorii cinci ani va fi în slujba țării”, a declarat Străchinescu.

La rândul său, Căpățână a precizat că a votat cu un om care poate oferi siguranță pentru România în contextul geopolitic actual.

”Astăzi am votat pentru o Românie prosperă, pentru o Românie care merită să aibă siguranță, mai ales în contextul actual. Am votat cu omul care poate asigura această siguranță. Am votat cu omul care este pentru familie, pentru unitate și pentru țară. Am votat cu omul care este în slujba țării”, a spus Căpățână.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro