Parlamentarii aflaţi în Opoziţie au reuşit vineri să-şi îndeplinească dorinţa şi să demită Guvernului Ungureanu. Rezultatul votului la moţiunea de cenzură a fost anunţat oficial în plenul Parlamentului, fiind exprimate 235 de voturi "pentru", 9 "împotrivă" şi patru anulate. Conform celor publicate în presa centrală, din totalul de 460 de parlamentari, în sală au fost prezenţi 259, fiind exprimate 248 de voturi.
În acest context, redactorii cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei" au luat legătura cu parlamentarii şi reprezentanţii scenei politice brăilene pentru a le cere un punct de vedere legat de subiectul amintit. Întrebaţi dacă privesc drept un lucru pozitiv sau negativ demiterea Guvernului Ungureanu în contextul politic actual al României, senatorii şi deputaţii brăileni au avut păreri împărţite. "Bine pentru România nu are cum să fie acest lucru. Nu acum era momentul ca să se răstoarne un Guvern în apropiere de alegeri. Va introduce ţara într-o stare de instabilitate politică, ceea ce va atrage după sine şi instabilitatea economică. Nu o să fie bine! În următoarele zile probabil că şi rating-ul pentru România o să scadă, probabil că şi euro o să crească faţă de leu, nu este bine ceea ce s-a întâmplat la ora actuală", ne-a declarat Constantin Cibu, senator UNPR Brăila. Acesta a venit şi cu o explicaţie prin care a încercat să determine care au fost cauzele producerii evenimentului. "S-a întâmplat datorită migraţiei ăsteia politice care, dacă vă aduceţi aminte, a fost înfierată cu multă mânie proletară de către Antonescu acum ceva timp. Acesta i-a numit pe cei care au plecat acum un an de zile «târâtoare», dar pe cei pe care i-au primit astăzi şi ieri - pentru că au fost foarte multe migraţii în ultimele zile -, nu i-a mai numit aşa... Probabil că ăştia sunt «canguri» în viziunea domnului Antonescu. Oricum, în niciun caz nu este bine ceea ce s-a întâmplat, o să vedem", a mai spus senatorul. Întrebat dacă îl vede pe Victor Ponta drept viitorul premier al României, Constantin Cibu a spus: "Probabil că Victor Ponta va fi noul premier, asta dacă Băsescu nu are alte jocuri politice. Dar eu am impresia că Opoziţia nu a fost pregătită ca să treacă această moţiune şi o să vedem în următoarea periodă că nu sunt pregătiţi. Este foarte uşor să critici şi foarte greu să faci!", a încheiat politicianul.
O poziţie asemănătoare a avut şi Viorel Balcan, deputat PDL de Brăila. Şi acesta ne-a explicat că cele întâmplate vineri în Parlamentul României nu fac decât să genereze instabilitate. "Eu nu ştiu dacă e bine cu câteva luni înainte de alegerile generale ceea ce s-a întâmplat astăzi (ieri, n.r.) în Parlament prin votarea moţiunii. Cert este că nu ajută la nimic. Mă îndoiesc că PSD-ul şi Ponta vor dori să vină la guvernare în astea 5-6 luni. Cred că, în continuare, Partidul Democrat Liberal împreună cu partidele din Coaliţie vor face un nou Guvern. Nu ştiu dacă neapărat cu Răzvan Ungureanu, poate cu un alt ministru, dar tot ei vor fi la guvernare în continuare - părerea mea personală", ne-a spus democrat liberalul. Acesta s-a arătat foarte sceptic în ceea ce priveşte preluarea Guvernului de către USL. "Mă îndoiesc că în 6 luni îşi vor asuma toate problemele pe care le are ţara în momentul de faţă şi va veni PSD-ul ca o forţă care va salva România de la înec. Este de necrezut şi inadmisibil aşa ceva. Ca om politic cu multă experienţă pot să afirm toate aceste lucruri. Şi indiferent - să zicem că ar accepta să vină la guvernare -, până în noiembrie alegeri anticipate nu vor avea loc. Deocamdată ne ocupăm de alegerile locale şi, sigur, în toamnă, alegerile parlamentare, la termen, aşa cum prevede legea", ne-a explicat Balcan. PDL-istul susţine că Victor Ponta va evita să preia Guvernul numai pentru câteva luni, perioadă paralelă cu pregătirile pentru alegerile parlamentare.
Tabăra celor mândri!
Pe acelaşi subiect am stat de vorbă şi cu parlamentarii brăileni ai USL-ului, care au înfăţişat o cu totul altă faţadă. Aceştia sunt convinşi că demiterea Guvernului este cel mai bun lucru pentru România în momentul de faţă şi se declară pregătiţi să preia conducerea în orice moment. "Căderea Guvernului nu a reprezentat un scop în sine, căderea Guvernului Băsescu - Ungureanu este un mijloc de a duce România pe un drum mai bun. Pe adevăratul drum pe care trebuie să meargă. Căderea Guvernului este o primă etapă. Acum contează cum înţelege democraţia domnul preşedinte, cum înţelege interpretarea Constituţiei. Da! Noi suntem dispuşi să ne asumăm guvernarea începând de azi, începând de mâine", a declarat Mihai Tudose, deputat PSD de Brăila. Acesta a explicat că următorul pas normal ar fi ca Victor Ponta să fie ales premier, însă în condiţiile în care se vor respecta regulile democratice de către preşedinte. "Avem un Parlament cu o majoritate care propune un prim-ministru, preşedintele trebuie să se consulte cu noua majoritate şi să îi dea mandat să formeze Guvernul. Dar domnul Ponta va fi un prim-ministru bun. Repet, este vorba până la urmă de interpretarea cu bun simţ şi cu bună cuviinţă a legilor care guvernează statul Român. Nu în favoarea noastră, nu în favoarea lui, doar cu bună cuviinţă", a explicat Tudose. "Toate declaraţiile liderilor fostei alianţe de guvernare de azi dimineaţă şi de ieri au fost următoarele: «dom'le lasă că zic ei că au majoritate, o să vină ziua de vineri şi o să vedem dacă o au, dar nu o să o aibă», ei uite că am avut-o! Spuneau că dacă o avem vor ţine cont de chestia asta. Acum să ţină cont pentru că le-am demonstrat că avem", a mai adăugat acesta.
Foarte bucuroasă de rezultat s-a arătat şi Diana Tuşa, deputat PNL de Brăila, declarând că era momentul pentru acest pas. "Consider că este o mare victorie, una care nu este numai a Opoziţiei, ci a milioane de români care îşi doreau ca actuala putere să nu mai existe. Cred că prin discursul avut astăzi în Parlamentul României, cu ocazia dezbaterii moţiunii, Victor Ponta a schiţat un program de guvernare cu punctele esenţiale. Fapt ce demonstrează încă o dată faptul că USL este pregătit să îşi asume această guvernare până la alegerile parlamentare care vor avea loc în toamnă, dând astfel dovadă de responsabilitate. De la început noi am afirmat că nu este o moţiune distructivă, ci una constructivă", a declarat Tuşa. Aceasta a mai adăugat că USL nu şi-a dorit să arunce ţara în haos prin această mişcare, ci doar de a opri politica dusă de PDL.
În acelaşi context, am încercat să luăm legătura cu Ion Rotaru, senator PSD, şi Cristian Rizea, deputat PSD, însă nu au putut fi contactaţi.
Cum văd alţi politicieni demiterea Guvernului Ungureanu
Tot pe acelaşi subiect am abordat şi alţi politicieni din Brăila pentru a afla ce preconizări fac în legătură cu turnura pe care o va lua scena politică a României din acest moment. "Pentru România este rău că a picat guvernul Ungureanu, pentru că a fost un guvern care a pus la punct anumite detalii confirmate în reformarea Statului, un guvern cu o credibilitate externă. Nu este tocmai în regulă că guvernul va fi schimbat într-o situaţie în care România are nevoie de o stabilitate economică, stabilitate politică. S-a văzut, şi FMI-ul şi-a suspendat vizita în România...", a avut de transmis Constatin Dumitriu, liderul PDL Brăila, spunând totodată că filiala locală pe care o conduce este învăţată să fie în opoziţie şi că demiterea Guvernului nu va constitui o surpriză în acest sens.
La poli opuşi de opinia democrat liberalului au fost Cătălin Boboc, preşedintele PNL Brăila, şi Aurel Simionescu, prim-vicepreşedinte al filialei locale a PSD. "Am rezistat, aşa cum am zis, de nenumărate ori, am făcut eforturi să trecem peste orgolii personale, peste dispute de partid, am rămas uniţi în USL şi iată că astăzi USL-ul a câştigat practic prima bătălie chiar înainte să înceapă concursul adevărat. Este foarte, foarte bine că s-a întâmplat asta! Dacă un Guvern în funcţie primeşte pentru susţinere doar 9 voturi şi câteva sute împotrivă, despre ce vorbim?! Acest lucru nu este nimic altceva, credem noi, decât începutul unei normalităţi", ne-a spus Boboc.
Pe aceeaşi linie a mers şi primarul: "Eu cred că un guvern care nu are susţinere nu poate să fie bun pentru România. Chiar dacă nu trecea moţiunea şi rămâneau cu un vot sau două în plus, acela nu este un guvern care să conducă România, indiferent cât este de competent sau nu", ne-a spus acesta.
Tabăra anti PDL + USL
Cam asta au dat de înţeles liderii locali ai filialelor brăilene ale PRM şi PPDD. Întrebat în legătură cu demiterea Guvernului Ungureanu, Adrian Vacu, preşedintele Organizaţiei Municipale PRM, ne-a transmis un mesaj destinat brăilenilor. "Sper ca acest mesaj să se înţeleagă şi la Brăila. Populaţia s-a săturat şi de Guvernul Băsescu, că altfel nu pot să-l numesc. Nu a fost Guvernul Ungureanu, ci Băsescu. Sper ca acest lucru să se reflecte la Brăila printr-o schimbare totală, astfel încât să nu mai avem de-a face cu oameni care nu au nicio treabă cu cetăţenii României şi ai acestui oraş. Cei care au fost înainte nu mai au ce demonstra, şi-au dovedit incompetenţa, trebuie o schimbare reală", a spus Vacu. La fel de supărat pe ambele tabere s-a dovedit şi Mihai Dănuţ, vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PPDD. "Din punctul nostru de vedere, faptul că a picat Guvernul ne convine de minune pentru că se va demonstra clar că PDL plus USL egal aceeaşi mizerie. Pentru că nu poţi să faci minuni peste noapte. Să-l vedem pe domnul Ponta cum reuşeşte şi de unde are resurse să scadă TVA-ul, să mărească salariile şi să aducă lapte şi miere", ne-a spus acesta.