Politica nu-i interesează pe polonezi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Politica nu-i interesează pe polonezi

Conform legislaţiei poloneze, rata de participare ar trebui să depăşească 50% pentru ca referendumul să fie validat. Rezultatele parţiale anunţate luni de Comisia Electorală Naţională includ datele de la două treimi dintre circumscripţii. Într-o circumscripţie, lângă Czestochowa (sud) niciun alegător nu s-a deplasat la vot, iar într-o comună de lângă Varşovia, renumita pentru prezenţa la urne, nivelul de participare abia a atins de data aceasta 13,3%.
Lansată în grabă de fostul preşedinte Bronislaw Komorowski, a doua zi după primul tur al alegerilor prezidenţiale din mai anul trecut, această consultare nu este înţeleasă în Polonia, ţară cu o populaţie de 38 de milioane de locuitori, unde tradiţia referendumului este slabă. Komorowski a încercat, astfel, să atragă în favoarea sa voturile mişcării contestatare a interpretului de muzică rock Pawel Kukiz, clasat al 3-ea în scrutinul prezidenţial, câştigat în final de candidatul partidului conservator Dreptate şi Justiţie (PiS), Andrzej Duda. „Aceasta este o înfrângere a democraţiei", a comentat profesorul Michal Kleiber, directorul Academiei de Ştiinţe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro