Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că senatorul Călin Popescu Tăriceanu este un om apreciat în toate sondajele, fiind între primii cinci-şanse oameni din România care pot candida "cu real succes" pentru cea mai înaltă funcţie în stat.
Întrebat cum vede nominalizarea lui Călin Popescu Tăriceanu pentru funcţia de preşedinte al Senatului, Zgonea a spus: "Călin Popescu Tăriceanu a fost primul-ministru al României şi este un om apreciat în toate sondajele, a fost prezentat între primii cinci-şase oameni din România care pot candida cu real succes pentru cea mai înaltă funcţie în stat".
Zgonea a adăugat că "a fi preşedinte al României înseamnă a gândi la rece, a lua decizii în interesul statului român".
Senatorul independent Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că USD i-a propus să candideze la şefia Senatului, iar el a acceptat acest lucru.