Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat marţi, după şedinţa Birourilor permanente reunite, că activitatea comisiei privind terenurile de la Nana şi-a încheiat activitatea, iar draftul de raport, care nu e public şi nici votat de plenul comun, e pus la dispoziţia Parchetului dacă îl doreşte.
Birourile Permanente reunite au avut pe ordinea de zi de marţi punctul de vedere al comisiiilor juridice din Senat şi Camera Deputaţilor referitor la situaţia juridică a comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi.
"Este o chestiune extrem de simplă, avem răspunsul comisiei comune (...) Este clar ce se întâmplă în acest moment. Odată deschisă acţiunea judiciară, comisia specială se suspendă de drept. Eu sunt obligat împreună cu preşedintele Senatului să transmitem organelor judiciare informarea că toate documentele aflate la comisie sunt oricând la dispoziţia Parchetului General, dacă le solicită", a spus Valeriu Zgonea.
El a precizat că atât raportul comisiei speciale de anchetă privind terenurile din comuna Nana cât şi documentele din comisie se află la dispoziţie Parchetului.
"Noi vom trimite o scrisoare şi raportul final al comisiei", a precizat Zgonea, adăugând că acest raport nu va putea fi citit în plen şi este vorba despre un "draft de raport", pentru că nu este votat de plen, ci este adoptat doar de comisie.
"Obligaţia noastră este să suspendăm activitatea comisiei şi să informăm organele judiciare că putem să punem la dispoziţie toate documentele, dacă ni se solicită", a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.
"Chestiunea este foarte clară, nu trebuie să mantelăm pe situaţia asta. Comisia şi-a încheiat activitatea, noi scriem Parchetului General, de aici încoace nu mai este treaba noastră, este treaba Parchetului", a concluzionat Valeriu Zgonea.