POLITIC: Zgonea: Cei care critică bugetul Camerei au tocat ani de zile banii publici fără bun simţ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Zgonea: Cei care critică bugetul Camerei au tocat ani de zile banii publici fără bun simţ

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că aceia care critică bugetul Camerei "au tocat ani de zile banii publici fără bun simţ", iar sub conducerea sa, la Cameră a fost implementat cel mai amplu proces de reducere a cheltuielilor.

"Avem colegi care azi s-au trezit, atunci când vin ei, la 11 - 11 şi jumătate în Parlament, că dimineaţa le e greu, că de ani de zile facem risipă în Parlament. Şi acei colegi care au tocat ani de zile bani publici ai acestei instituţii fără bun simţ şi vorbesc de anii de criză în care preşedintele statului şi Guvernul au tăiat salariile şi pensiile şi în care bugetul Camerei era de 270-250 milioane de lei la 334 de parlamentari şi 2000 de angajaţi", a afirmat Zgonea, într-o conferinţă de presă.

Zgonea a spus că bugetul Camerei propus pentru 2014 este de 235,8 milioane de lei la 407 parlamentari, cu 78 mai mulţi ca în legislatura trecută.

"Am implementat în acest an cel mai amplu proces de reducere a cheltuielilor la nivelul administraţiei centrale. Primii care au suportat aceste reduceri au fost parlamentarii", a susţinut Zgonea.

El a enumerat în acest sens faptul că "din vară niciun deputat nu mai stă pe 2000 de euro cazare la hotel", reducerea "semnificativă" a diurnelor de deplasare şi renunţarea de zborurilor nelimitate gratuite cu avionul, iar reparaţia maşinilor din teritoriu nu se mai face din bugetul Camerei Deputaţilor.

"Avem aproape 167 de maşini pe care vrem să le donăm autorităţilor publice locale, Jandarmeriei, pentru că noi nu avem nevoie de ele", a adăugat Zgonea.

El a mai spus că s-a redus numărul de posturi de la 1.850 la 1.500, s-au redus posturile de conducere la Cameră cu 26% şi s-a implementat programul "paperless", reducându-se consumul de hârtie şi pentru prima dată s-a organizat licitaţie pentru serviciile de telefonie mobilă, care va duce la reducerea cheltuielilor.

Potrivit lui Zgonea, niciun deputat nu va primi mai mulţi bani, creşterile înregistrate la bugetul Camerei fiind doar cu reparaţia şi întreţinerea clădirii Parlamentului, adică reparaţia scării monumentale de la C1 şi parcarea subterană.

"Dacă eliminaţi din bugetul Camerei cheltuielile cu angajaţii şi cu întreţinerea clădirii şi comparaţi ce rămâne cu Senatul, cheltuielile noastre sunt egale la un număr dublu de parlamentari", a precizat Zgonea.

El a mai explicat că sunt necesare o serie de reparaţii, menţionând că sunt infiltraţii în sălile grupurilor parlamentare.

Întrebat în legătură cu achiziţia unui plug de zăpadă, Zgonea a spus că firmele care prestează această activitate costă mai mult decât cumpărarea unui plug.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu au avut un schimb de replici acide în plen pe tema bugetului Camerei.

Camera Deputaţilor şi-a adoptat, marţi, bugetul propriu pe 2014, în sumă de peste 235 milioane de lei, 270 de deputaţi votând în favoarea acestui buget, 25 fiind împotrivă, în timp ce 26 s-au abţinut.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro