"E un motiv strict obiectiv, personal, de a mă dedica mai mult afacerii mele. Cred că sunt unul din puţinii politicieni care am avut afacerile la vedere. Toată averea mea e clădită pe taxe şi impozite plătite la stat", a susţinut Videanu, la B1 Tv.
"Am afacerea mea pe care vreau s-o dezvolt în momentul de faţă şi am oportunitatea...", a completat democrat-liberalul, precizând că afacerea pe care o pune pe picioare este "foarte rentabilă".
"Nu voi renunţa niciodată la politică. Expertiza economică a mea şi a echipei mele o voi pune la dispoziţia partidului. Din punct de vedere al funcţiilor politice, până nu-mi voi pune la punct afacerea personală, oportunitatea pe care am identificat-o...", a precizat el.
Întrebat ce ar face dacă i s-ar oferi "mâine" funcţia de premier, Videanu a indicat ce i-ar răspunde celui care i-ar propune acest lucru. "Îi mulţumesc foarte mult pentru încredere, dar îl refuz. Nimic nu este mai important pentru mine acum decât dezvoltarea afacerii mele personale, n-are nicio legătură cu statul, este o afacere pe care vreau s-o valorific pentru mine şi chiar în interes naţional, creând peste 1000 de noi locuri de muncă în România", a subliniat democrat-liberalul.
Adriean Videanu a deţinut funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, însă la alegerile din 14-15 mai nu a mai candidat pentru nicio poziţie de conducere.