POLITIC: USL va avea candidaţi comuni în 45 de localităţi din judeţul Galaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: USL va avea candidaţi comuni în 45 de localităţi din judeţul Galaţi

Preşedintele PNL Galaţi, Victor Paul Dobre, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Uniunea Social-Liberală va avea candidaţi comuni pentru funcţiile de primar şi liste comune la consiliile locale în 45 de localităţi din cele 65 ale judeţului, transmite corespondentul NewsIn.

„La nivelul USL, la Galaţi, în privinţa candidaturilor de primari, suntem într-o situaţie finalizată, dintr-un număr de 65 de localităţi vom merge pe liste comune în 45 de localităţi, iar în 20 vom merge pe liste separate", a declarat liberalul.

Dobre a precizat că în principalele localităţi ale judeţului, muncipiile Galaţi şi Tecuci, respectiv oraşele Tg. Bujor şi Bereşti, se va merge, la fel, pe candidaţi comuni. Pentru funcţia de primar al municipiului Galaţi a fost desemnat liberalul Marius Stan, directorul clubului de fotbal „Oţelul", iar pentru primăria muncipiului Tecuci liberalul Daniel Ţuchel. Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, din partea USL va candida dr. Nicolae Bacalbaşa (PSD).

„Avem stabilite în linii mari listele de consilieri unde sunt candidaturi comune, mai sunt discuţii, în aceste zile urmează să definitivăm alocarea pe listele de consilieri la municipiul Galaţi şi la Consiliul Judeţean. Cred eu că discuţiile se apropie de final, sper să le finalizăm cât mai repede", a spus Dobre.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro