Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Udrea spune că va face o "ministrategie" la PDL Bucureşti din sugestiile cititorilor blogului său

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, menţionează, la câteva zile după ce i-a invitat pe cititorii blogului său să-şi exprime părerea despre partid, că va folosi sugestiile într-o "ministrategie" pentru organizaţia pe care o conduce, în cadrul unui proiect pilot.

"Dacă PDL a aflat ceva din răspunsurile voastre, atunci acel lucru este faptul că nu ne mai permitem jumătăţi de măsură şi adevăruri parţiale. Nu trebuie să ne mai comparăm cu PSD şi PNL. Trebuie doar să fim consecvenţi cu ceea ce am propus, să acţionăm mult mai hotărât şi să comunicăm mult mai bine ceea ce facem. Voi realiza o ministrategie, pe termen scurt şi mediu, în care voi cuprinde sugestiile voastre şi o voi pune în practică la organizaţia de Bucureşti, în cadrul unui proiect pilot. Şi în noul site voi introduce o secţiune unde să putem interacţiona mai uşor şi unde să puteţi să vă transmiteţi opiniile, pentru că vă pasă", anunţă Udrea, pe blog.

În postarea sa, ministrul povesteşte despre şedinţa de sâmbătă a CNC al PDL menţionând că "au fost aprobate prevederi importante în Statut", printre care posibilitatea suspendării şi a autosuspendării celor care ar afecta imaginea partidului, "o decizie unică în politica românească". "De multe ori, partidul a fost prea pasiv. Şi există suficiente momente când am fi putut să luăm decizii tranşante care să nu ne coste suplimentar. Autosuspendarea din partid a celor care aduc grave deservicii de imagine partidului este un act unilateral. Ei bine, PDL ar fi trebuit în unele cazuri să tranşeze lucrurile mai devreme. Nimic nu ne-a împiedicat, spre exemplu, să-i suspendăm noi din partid pe cei acuzaţi de fapte grave de corupţie. Concluzia este doar una: trebuie să ieşim din starea uşor abulică în care am intrat din cauza concentrării excesive pe actul guvernamental şi să acţionăm şi politic", susţine democrat-liberala.

"Pentru că mi s-a părut că în luările de cuânt se pune prea mult preţ pe textele scrise, în detrimentul acţiunii concrete, am ţinut să ridic problema lipsei de reacţie a partidului faţă de oameni pe care îi susţinem în funcţii publice şi care afectează imaginea partidului prin ceea ce fac. Am vorbit despre nevoia de „curăţare" a partidului. Despre capacitatea noastră de a intra într-un proces de autoanaliză şi de selecţie a celor care ne reprezintă. Iar voi aveţi dreptate: PDL nu poate merge înainte dacă nu se dezice de cei care ne compromit. Şi, în acest sens, le-am vorbit colegilor mei despre acţiunea pe care PDL Bucureşti a pornit-o deja de două săptămâni şi în urma căreia îşi vor pierde susţinerea organizaţiei cei care nu vor corespunde criteriilor de competenţă, performanţă şi integritate în exercitarea funcţiei ocupate", informează Udrea.

Preşedintele PDL Bucureşti consideră că "drumul reformei în PDL începe cu promovarea celor merituoşi", astfel că tinerilor bine pregătiţi din partid ar trebui să li se acorde o şansă. "Trebuie să începem să susţinem profesionişti, oameni dedicaţi valorilor de centru-dreapta, chiar dacă nu au carnet de partid. Oameni care lucrează în privat, care au profesii liberale şi pentru care, până acum, nimeni nu s-a bătut să-i atragă în politică, pentru că pot fi „incomozi". PDL este obligat să devină, de-acum înainte, „partidul oamenilor competenţi"", mai susţine Elena Udrea.

Săptămâna trecută, ministrul Dezvoltării le-a cerut părerea cititorilor blogului său despre situaţia din PDL, ea postând o serie de întrebări referitoare la viitoarea conducere a partidului, promiţând că va transmite părerile internauţilor în forurile interne.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro