POLITIC: Teodor Atanasiu ar putea fi propus ministru al Economiei în locul lui Gerea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Teodor Atanasiu ar putea fi propus ministru al Economiei în locul lui Gerea

Liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, ar putea fi propus de liberali pentru postul de ministru al Economiei în locul lui Andrei Gerea, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL Alba.

Potrivit surselor citate, în interiorul PNL s-a discutat desre nominalizarea senatorului Teodor Atanasiu la Ministerul Economiei.

Sursele citate au precizat că decizia urmează să fie luată vineri, după Delegaţia Permanentă a PNL.

Liberalii urmează să discute în Delegaţia Permanentă şi despre nominalizările la Ministerul de Interne şi la Ministerul de Finanţe, după demisiile lui Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu.

De asemenea, conform unor surse liberale, urmează să fie făcute înlocuiri şi la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii. În PNL se discută despre nominalizarea lui Eugen Nicolăescu la Finanţe, iar în locul acestuia să fie desemnat preşedintele CNAS, Cristian Buşoi. La Ministerul Muncii ar urma să fie desemnată Cristina Pocora.

Potrivit unor surse din USL, în discuţie ar fi şi o rocadă de mninistere între PNL şi PSD, respectiv MAI cu MApN. În acest caz, MAI este vizat de vicepremierul Gabriel Oprea, iar de la Apărare ar urma să plece Mircea Duşa şi să fie numit un liberal, fiind vehiculate numele lui George Scutaru şi Corneliu Dobritoiu.

Teodor Atanasiu este din 2012 senator, reprezentând cel mai mare colegiu din judeţul Alba, care cuprinde zonele Alba Iulia, Cugir - Zlatna şi Munţii Apuseni.

Atanasiu a fost anterior deputat, iar în perioada 2004 - 2008, membru în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, fiind ministru al Apărării şi ulterior preşedinte al AVAS.

Atanasiu a fost, în perioada 2004 - 2005, preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, iar la alegerile din 2012 a candidat din nou pentru această funcţie fiind învins de democrat-liberalul Ion Dumitrel.

Teodor Atanasiu conduce PNL Alba de aproximativ 20 de ani, fiind preşedinte al filialei din anul 1993.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro